tu ți-ai făcut poză cu porcu’ când erai mic?

pentru că în unele zile e prea multă ceață ca să nu stai pe net și să asculți sy yo fuera un chico de la beyonce, mai vezi și tu, omul simplu de la oraș (candidat la capitală culturală europeană), ce se mai întâmplă în lume. și în lumea reală, oamenii reali cu probleme reale au treabă, prietene. trebuie să-și cocoațe pruncul proaspăt născut pe porcul recent tăiat și să-l tragă pe primul în poză înainte de a-l trage pe al doilea la tigaie.

“uite, mami, astea erau vremurile pe atunci, hamburgerul și-l creștea omul în bătătură sub formă de animal care năștea pui vii și după ce-i tăia gâtul, îl pârlea bine la foc și îi scurgea tot sângele, punea copilul pe spinarea caltaboșului to be și imortaliza fericitul moment.”

eu, de exemplu, nu am poză cu porcul, dar am poză în timp ce-l pupam pe frunte pe bunicul meu întins în sicriu. eram prea mic să îmi duc aminte frumosul moment, deci mă bucur nespus că cineva a imortalizat asta și acum, de câte ori vreau să văd cum îl pupam pe bunicul meu mort, pot să scot  poza și să mă holbez la ea ore în șir. dar oricum, ar fi mers și una cu porcu.

 

tu ți-ai făcut poză cu porcu’ când erai mic?

T4T + ManyFest = 11 zile de bine

pentru că între 20 și 31 august se întâmplă la timișoara cele două evenimente, care trăiesc într-o simbioză culturală de ceva ani deja. T4T este un festival de teatru pentru adolescenți, care există de pe vremea când eu umblam cu un walkman în buzunar și macdonalds-ului din centrul timișoarei îi zicea lactobar. ManyFest este ceva mai tânăr, dar tot are niște ediții bune la activ, ajungând la cea de a 9-a anul acesta.

deschiderea oficială are loc joi, 20 august de la orele 20 trecute fix în curtea Colegiului Național Bănățean și este urmată de un prim spectacol invitat: ferma animalelor, jucat de auăleu teatru. și dacă ați văzut deja spectacolul, ați face bine să-l revedeți, pentru că s-au mai schimbat niște lucruri prin el ce ne vor gâdila urechile într-un mod plăcut.

T4T este un festival de teatru în cadrul caruia participă trupe de liceeni, iar ManyFest unul dedicat artelor plastice. pe lângă ateliere de teatru, participanții vor lucra la realizarea unor proiecte noi. tema de anul acest este simbioza, astfel că participanții se vor reuni în echipe multi-arte realizând spectacole de teatru ce vor pleca de la o fotografie sau altă lucrare grafică. totodată, participanții în ManyFest vor realiza imaginea spectacolelor din cadrul T4T și vor documenta foto și video toată această poveste de vară.

programul evenimentelor:

20 august, ora 20:00 : Ceremonia de deschidere a Festivalului T4T și ManyFest, ora 21:00: „Ferma Animalelor” , spectacol al Auăleu Teatru, Timișoara 22 august, ora 19:30: „Hotel PM”, spectacol al Teatrului German Timișoara 23 august, ora 19:00: „Amintiri din epoca de școală” de Mihaela Michailov, Asociația ADO, București 24 august, ora 21:00: “First Date”, de Conrad Mericoffer, București 26 august, ora 20:00 : „…ish” , one man show cu Ștefan Huluba 27 august, ora 20:00: „Killed by friendly fire: a never ending story”, o producţie independentă în partenariat cu Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB Cluj și Asociaţia Persona 29 august, spectacolele trupelor participante 30 august, ora 19:00: Ceremonia de închidere și premierea din cadrul Festivalului T4T și ManyFest, ora 21:00: “Circus Mundi”, spectacol al Auăleu Teatru, Timișoara

cu excepția spectacolului Hotel PM, care va avea loc la teatrul german timișoara, intrarea la evenimente este liberă și locul de desfășurare este curtea colegiului național bănățean. in caz de vreme nefavorabilă, spectacolele se țin la casa de cultură a studenților.

 

T4T + ManyFest = 11 zile de bine

cip cirip

nimeni nu ar trebui să scrie ceva după o noapte în care a dormit mai puțin decât îți ia să faci un langoș. iar acum, în continuarea programului nostru, vă invităm să urmăriți o relatare la cald a concertului extraordinar susținut de două mierle, un pănțăruș (având numele de scenă troglodytes) și trei pitulici aflate în vizită de lucru în orașul nostru. personal aș mai fi adăugat și o partitură pentru pițigoi, dar ce știu eu.

și cum să și dormi în timpul unui asemena concert? e chestiune de bun simț, nu se face să sforăi când cineva cântă la doi pomi de tine. faci ce poți și reziști, nimeni nu poartă vreo vină pentru orele la care se organizează aceste evenimente de atâția ani deja. artiștii au păsăricile lor și păsăricile au artiștii lor. cum să nu stai să le asculți, când te-au însoțit de atâtea ori în dimeniți tinere pe drumul spre casă? mereu te întorci la soundtrack-ul unei veri din viața ta, așa se face.

și credeți că e pură întâmplare faptul că simfonie și insomnie sună la fel? că eu nu.

cip cirip

care eu, care tu

niciunde nu miroase paranoia mai tare ca în orașele mari (text început pe vremea când mă feream de jeep-uri pe troatuarele din bucurești). asta ca să explic de la început tonul de azi (o fi nevoie? oi avea cui?). e mai ușor de ajuns la ouagadougou pe bicicletă și cu o roată pe pană, decât la ce gândește cel de lângă tine. ce mai suntem unii pentru alții în ziua de azi decât niște pereți la care dăm? și dăm, și dăm…

suntem ăia care pot călca și în baltă la o adică, pentru că noi nu avem chef să ne dăm la o parte. ăia care pot alerga ca proștii după un tramvai (ce bine că a plecat și nu mai stăm 10 secunde în stație). doar că în unele zile avem șosetele ude și rămânem în urmă, alteori suntem uscați și în tramvaiul care tocmai a plecat.

suntem ăla care nu fute  de parcă ar fi în misiune și aia care o suge fără dinți și cu convingere, ăla care alege mereu în locul tău, aia care iartă orice, ăla care nu cedează, aia care cedează, ăla care nu ascultă, aia care nu ascultă.

azi nu mai ascultă nimeni și vorbim toți. aștepți pauza și intri, e rândul tău să torni, și torni, și torni, până când faci o pauză de ispirat și gata, intră celălalt. habar nu am când am ascultat ultima dată ceva fără să judec, fără să mă gândesc că ar merge o șaorma sau că nu ar fi trebuit să mănânc șaorma aia, fără să mă gândesc că vara asta clar trebuie ajuns în vamă sau că taci! taci! taci! mi-ai mai zis căcaturile astea de o sută de ori. pauză! – of, nu ar fi trebuit să bag șaorma aia ieri, așa rău mi-a picat.

păcat că tocmai se termină postul, ar fi fost un moment bun să mă abțin de la mine un timp.

 

care eu, care tu

când se lasă ploaia peste bucurești

eu mă uit pe facebook și văd că nu ești. sau dorobanți, dorobanți, bulevard de diletanți. și câte și mai câte prostii mi-au trecut prin capul de provincial ajuns în bucureștiul inundat. de  mașini, oameni, covrigi, kebab și de apă. apă cât în deltă și-ncă două căni. când plouă în bucurești vezi și tu cum e să mergi pe apă și îți dai seama că nu e o minune, dar e minunat.

capitala pă țara noastră nu va zgâria prea curând norii și nici nu va șoca turistul japonez altfel decât cu gusturile maidanezilor neaoși, însă dacă îmi mai arătați un loc pe planeta terra unde la marginea bulevardului sufocat de claxoane și motoare turate stă un nene care cântă la harpă, eu îi mănânc instrumentul până la ultima spaghetă.

și de fapt ăsta e bucureștiul în capul meu de timișorean înfumurat, o harcea-parcea și cu dulce, și cu picant. birturi în subsoluri de bloc în care se cântă la pian (bine Nickiiiii) și se bea bere într-o simbioză perfectă între golanii optzeciști și hipsterii de ultimă generație. evenimente faine la care se ajunge după ce reușești să traversezi bulevarde, să înoți bălți și să învingi un boss. mulți oameni faini, inteligenți, relaxați, dar și “te duc, șefu. 50 de lei până la piața presei”. păi unde a văzut el șef care să plătească bine așa, cu una cu două?

și mulți oameni învinși. oameni care vorbesc cu panourile publicitare sau râd semafoarelor. și uite acum m-a lovit o idee: cât de blând e un oraș cu ai lui se vede în nebuni. la noi nebunii sunt veseli, implicați, în bucurești par învinși.

când se lasă ploaia peste bucurești

liceu

dacă vrei să te distrezi și nu ai bani să mergi la mall să-ți cumperi haine care nu-ți plac, sună  doi prieteni, scoate-i la cafea și du discuția spre perioada liceului. în cel mult cinci minute fiecare își va aduce aminte frenetic despre cum era la ei la mate sau unde chiuleau ei de la geogra, fără să asculte un sunet din ce povestesc ceilalți. ceilalți povestesc și ei, tot fără să-i asculte pe restul despre cum aveau o tocilară în clasă sau despre cum profa de bio era numai bună de studiat genetica.

nu am găsit un alt subiect până la vârsta asta despre care în orice grup te-ai afla, toată lumea să aibă ceva de spus și nimeni timp să asculte. cu alte cuvinte, românii se pricep la fotbal și mașini, da’ să-i vezi la liceu.

liceu

we can handle the truth

dacă tot e la modă printre elitele  de la noi să faci downshifting la jilava via dna, mi se pare că trăim o ocazie istorică de a afla adevărul despre tot ce s-a întâmplat în românia ultimilor 25 de ani.

hai să-i băgăm pe toți în aceeași celulă. borcea, copos, voiculescu, udrea, bica, etc. regim mixt. și ne punem pe observat, până ne dăm seama care stă deasupra. să știm și noi cine pe care a sunat pe vremea când aveau acces la telefon.

mă gândesc că cu excepția lui năstase, care probabil ar sta la ambele capete, soluția ne-ar putea elucida în privința ierarhiei.

we can handle the truth

de ce mi-am luat pick-up

pentru că nu mai ascultam de mult muzica. îi știți pe ăia care tot schimbă piesele la chefuri? cam așa am ajuns să fac eu. ia să ascult ceva jazz, dar stai că a pus nu știu cine nu știu ce pe facebook, oare cum sună? da, sună ok, ceva în genul kravitz. uu, kravitz, nu am mai ascultat de mult. și tot așa. paradoxal, cu cât am acces la mai multă muzică, cu atât ascult mai puțină.

și da, sunt un om cu tabieturi. când fumam o făceam în principal pentru că  iubeam tabietul ăsta. așa cum îmi place cafeaua de mor pentru tabietul de a bea cafea, nu neapărat pentru gustul cafelei. și să pui un disc pe platan este un tabiet.

dar dincolo de ce ar putea face toată treaba asta cu discurile de vinil să pară o toană, există bucuria de a asculta muzica până la capăt. capătul feței a, apoi capătul feței b. bucuria de a asculta born in the u.s.a, album pe care l-am luat pe casetă, cândva, de mult, de la rocka rolla, iar acum am găsit discul tocmai în colecția lui biebel la un târg de discuri. bucuria de a asculta jesus christ superstar, pe care filu îl cânta noaptea, vara prin parcuri când eu aveam 16 ani sau hair, pe care îl ascultam la zânițe acasă. să stau și să ascult muzica. nu am mai făcut asta de foarte mult timp.

pick-up

de ce mi-am luat pick-up

unele zile sunt atât de miercuri

nu știu, man, uneori îmi vine să mă retrag pe o plajă pustie, gen vama veche, și să ascult guantanamera pe repeat cu un pet de stejarul în mână. nu știu ce e cu lumea asta, cu noi.

e greu să mai fim naturali, raw da, dar naturali… greu. trebuie să ai grijă la fiecare gest pe care îl faci. de exemplu, nu mai poți da un like sincer la o poză de profil, trebuie să fii atent de cât timp a postat-o tipa. dacă e pusă de doar 3 minute nu prea e ok să dai like, mai aștepți. sau alta: nu mai poți face glume proaste cu o tipă că sigur încerci să o combini. nu! așa sunte glumele mele, nu te flata. de mic fac glume proaste și o să le fac toată viața mea. eu cred în glumele mele și accept că s-ar putea să ajung big în japan abia după moarte.

nu știu ce o să se aleagă de noi, poate o să ne fie rușine să mai dăm și skip ad pe youtube în câțiva ani. naiba știe. nu știu, man, sunt unele zile…

unele zile sunt atât de miercuri