bou am fost, vacă am rămas

Aşa cum costumul ăla de lycra îl transformă pe Superman din jurnalist în super-erou, aşa mă transformă pe mine costumul de business într-un imbecil. De câte ori pun un costum pe mine, fără să mă gândesc de ce fac asta, îmi vâr mâinile în buzunare, îndrept spatele şi mă port de parcă aş fi responsabil pentru economia Terrei.

Şi am tendinţa de a mă verifica în fiecare vitrină pe lângă care mă nimeresc. Analizez ţinuta şi verific apariţia eventualelor cute. Da, este posibil ca problema să nu fie de la costum. Iau în calcul şi cravata.

frunză verde de măcriş…

Citeam cândva, undeva, cum că nouă o să ne fie bine doar atunci când vom scăpa de complexul portocalelor. Cu alte cuvinte, când nu ne va mai ploua în gură la vederea portocalelor, vom fi morţi ăştia de am poftit la portocale în perioada comunistă, iar pe aici vor mai fi doar români lipsiţi de complexul de inferioritate dat de lipsa portocalelor. Sau aşa ceva. În fine, nu mai ştiu pe unde era textul ăsta, dar neapărat să-l citiţi.

Ei, şi acum vin eu, din generaţia celor care bălesc la banane (serios acum, când simt miros de banane mă liniştesc şi mi se pare că îmi merge bine) şi zic că de vindecat complet ne-om vindeca doar atunci când nu ne vom mai duce copiii să se pişe la colţ de stradă. Nu-i săptămână să nu văd un părinte care îşi ţine copilul de duşulică în timp ce se pişă pe după câte o tufă.

Şi atunci zic aşa, dacă tot nu ne vindecăm de “lasă, bă, ce are?” măcar să scoatem bani din treaba asta. Păi ăştia din Bruxelles fac o caleaşcă de bani cu Manneken Pis ăla al lor, o necăjită de statuie cocoţată la cucurigu pe o clădire, şi noi nimic cu atâţia manneken pişi live? Şi e numai vina autorităţilor, care bagă bani în promovarea turismului cu ajutorul unei frunze, când secretul şi specificul local stau tocmai în lipsa ei.

turism cultural via Vinţu de jos

Trenul de Beclean pe Someş pleacă din Timişoara la 21:35. Dar ce să cauţi la Beclean pe Someş când ai treabă la Vinţu de jos, acolo unde faci escală noaptea, vreo trei ore, în caz că ţii morţiş să bei cafeaua dimineaţa la Sibiu. Numai că nu poţi să bei cafeaua dimineaţa la Sibiu nici aşa, că Sibiu e în România, şi în România cafeaua nu se bea dimineaţa la 7, ci dimineaţa la 10. Nu e prea clar unde anume voiam să ajung, nu? Hai să recapitulăm. Plecăm din Timişoara cu trenul de Beclean pe Someş, ne dăm jos la Vinţu de jos şi aşteptăm legătura de 5:15 către Sibiu, oraşul unde se joacă Faust al lui Purcărete, cel mai impresionant spectacol de teatru din câte am văzut eu. Ceea ce nu înseamnă mare lucru, dar tot cel mai impresionant din câte am văzut rămâne.

La 2:12 eram în birtul gării din Vinţu câţiva călători cărora le şedea bine cu drumul, dar şi mai bine cu cafeaua, respectiv o bere de care nu am auzit până atunci. Unii mergeam să vedem un spectacol de teatru la Sibiu, alţii nu prea. Apropo, la birtul gării din Vinţu îi zice Cafe-Bar Non Stop şi este o experienţă ce trebuie trăită înainte de a vedea Faust. Vă pregăteşte pentru scena intrării în Iad. Birtul se părăseşte în jurul orei 5, când unii o iau încet, alţii împleticit, către linia 3 peron.

Sibiul l-am găsit la fel de mic şi agăţat de deja uitatul statut de capitală culturală, fără vreun birt în care să-ţi doreşti să prinzi rădăcini, cu un concert Voltaj în Piaţa Mare şi o vreme la fel de interesantă.

Faust se joacă în hala Balanţa, o hală care bănuiesc că mai serveşte doar ca decor pentru acest spectacol şi beneficiază de o distribuţie, scenografie şi lumini care puse la un loc te fac să-ţi doreşti să revezi spectacolul. Şi cred că asta e suficient ca recomandare, nu vreau să mă arunc în alte dulcegării sau în tehnicităţi pe care nu le stăpânesc. Mai zic doar de Ofelia Popii (Mefisto) o actriţă pe care o să încerc să nu o ratez în nici un alt spectacol de al ei la care voi putea ajunge.

Dacă vreţi un altfel de weekend, luaţi în considerare şi varianta Sibiu – Faust. Şi dacă puteţi, treceţi şi prin birtul gării din Vinţu, dacă nu pentru altceva, măcar că au televizorul pus pe canal D, ceea ce bănuiesc că nu vă este nici vouă foarte la îndemână acasă.

salut Viaţă

salut, Viaţă, ia un loc
o ţigară? vrei şi foc?
aşa, şi acum să-mi zici
ce caut eu p’aici?

m-ai adus să te trăiesc?
dă-mi voie să zâmbesc
eşti cam tâmpită sau?
că aşa pari de unde stau

să iubesc, să rănesc, să-mi fie dor?
termină Viaţă! sunt aici să mor

MisoGin vs MissAndra

Ştiu că am lipsit nemotivat de pe aici, la fel de bine cum ştiu că nu i-a fost nimănui dor. Cu toate astea, dacă luaţi vreun sirop de tuse care vă dă stări ciudate, printre care se numără şi nevoia de a citi ceva scris de mine, vă poftesc să lecturaţi rubrica din revista Bulevard, MisoGin vs MissAndra.

Este locul în care o iau în freză miercuri de miercuri, fără să-mi pierd speranţa că într-o zi binele va învinge. O primăvară frumoasă până data viitoare.

Omul Negru

Poate că este un coleg din liceu, un vecin de bloc din copilărie, un dude de pe la job sau un tip pe care l-ai cunoscut, întâmplător, la un harlem shake (aşa-ţi trebuie). Cert este că el există în viaţa ta, aşa cum există unul similar în viaţa oricui, ocupând inamovibil (haţ) postul de Omul Negru de care nu ştii cum să scapi. Îl vezi pe stradă şi brusc îţi aduci aminte că ai uitat ceva exact în direcţia opusă, intri într-un bar şi e acolo cu un zâmbet larg pe faţă şi berea terminată de vreo două ore (nu-i bai, îi cumperi tu una), te sună, îţi scrie mail-uri şi comentează la fiecare poză de pe facebook. Dacă ar putea, ţi-ar da like la like.

De obicei este şi genul care stă atât de aproape de tine când vă întâlniţi, încât eviţi să foloseşti cuvintele care presupun ţuguirea gurii, că poate ajungi să îi simţi fraga buzelor. De asta nici nu poţi să-i zici nu. Şi în 99,99% din cazuri e bărbat. Şi dacă e femeie, e urâtă. Bine, şi dacă e bărbat e urât, doar că la bărbaţi n-ar conta nici dacă ar fi frumos. Dar nu e, e urât.

Şi nimeni, niciodată, oricât de feroce ar fi în relaţiile cu partenerii de afaceri, oricât de lipsit de inimă ar fi în relaţiile cu femeile, oricât de jigodie ar fi în relaţiile cu prietenii sau de ticălos în cele cu părinţii, nimeni, vă spun, nimeni nu a ştiut cum să scape de un astfel de specimen. Sigur, există un punct la care te revolţi, îi baţi obrazul şi ai tendinţa să articulezi un “mai dă-o dracu”, dar atunci se uită întrebător în ochii tăi şi pici în clasicul “lasă, ziceam şi eu”.

Părinţii mor, iubirile se sting, prietenii emigrează, dar ăştia sunt cu tine pe viaţă. Ăştia sunt cei care vor veni la înmormântarea ta îmbrăcaţi în trening, vor arunca primii pămînt pe sicriu, iar la plecare vor lua doi colaci.

Frumoasa şi bestia. Fabulă

Într-o zi, mai înspre dimineaţa decât înspre amiază, un domn respectat, dar nu respectabil, se apropie de ghişeul unei – şi aici cităm din respectatul domn – prea frumoase doamne, într-o instituţie oarecare. Eu, povestitorul, aflat la ghişeul de alături, nu-i împărtăşeam gusturile, dar e irelevant cât de prea era frumoasa doamnă. Importantă este libidoşenia cu care domnul a ales să-şi facă intrarea.

Prins cu ale mele, ca orice povestitor amator, am pierdut puţin firul epic, regăsindu-l în momentul în care respectatul domn urla de mama focului (şi de alte mame) la prea frumoasa doamnă, din gura lui putându-se auzi cuvinte ca dracu, proastă, imbecili, etc. Da, aceeaşi gură care câteva clipe mai devreme nu precupeţea nici un efort în a-i face cunoscut prea frumoasei doamne cât de prea este ea în acea dimineaţă.

Prea frumoasa doamnă (sau era domniţă?) îşi păstra calmul şi îi explica prea stresatului domn că problema există şi nu poate fi rezolvată prin urlete, cum nu a putut fi rezolvată nici prin linguşeli. Dar stresatul şi, în continuare, respectatul domn o ţinea pe-a lui: dracu, proastă, imbecil, cum am amintit şi mai sus.

Morala: frumuseţea-i trecătoare.

Schimbul trei

Job-ul de vis pentru mine ar fi cel de prezentator radio la ore târzii, ore la care m-ar asculta doar oameni mult prea amorţiţi de alcool sau de vise spulberate pentru a fi cât de cât atenţi la prostiile pe care le-aş debita. Melodiile ar fi  introduse cu poveşti despre ce era în capul meu de adolescent atunci când le-am auzit pentru prima dată. Aş vorbi despre ce cred şi ce-mi doresc cu aceeaşi dezinvoltură pe care aş avea-o la 4 dimineaţa într-un club în care volumul muzicii ar zdreli zugrăveala.

Aş prelua telefoane de la oameni, asemeni unui celebru Midnight caller, şi le-aş asculta insomniile, le-aş înţelege spaimele, le-aş lua (im)pulsul. Aş pleca acasă spre dimineaţă, încărcat cu poveştile lor, descărcat de ale mele. Vara aş mirosi primul damf al teilor, iarna aş deszăpezi primul. Cu paşii. Nu ar mai trebui să trec peste nici o noapte de unul singur.

Aş dormi până la amiază şi m-aş trezi într-o cameră zugrăvită în alb-lumina zilei. Aş bea o cafea târzie, aş împărţi prânzul constând din doi covrigi cu porumbeii din Piaţa Unirii şi apoi aş vizita o expoziţie din care nu aş înţelege, din nou, nimic.

M-aş aşeza la o terasă şi aş bea o bere între 5 şi 6, privind ostentativ la oamenii care ies de la muncă, aş merge la o piesă proastă de teatru şi aş bate străzile aiurea, având însă grijă să pară că ştiu unde trebuie să ajung, aş saluta răspicat şi clar nişte necunoscuţi şi aş mai… ei, aş.

test! află cât de rocker eşti

Te trezeşti la 4 dimineaţa în sudori reci, întrebându-te dacă tu chiar eşti rocker sau doar ai visat? Serios? Ok, dacă zici tu. Fă testul şi află dacă eşti motherrocker (got it?) sau o să ajungi de o să asculţi fuego în clandestinitate în mai puţin de 6 luni.

A) Când auzi cuvântul Always, primul lucru la care te gândeşti este:

1. patru picături, că ce-i sigur e sigur;
2. bon jovi
3. shaorma

B) Phoenix este o:

1. pasăre cu arderi intense;
2. formaţie rock românească;
3. shaormerie din complexul studenţesc.

C) Wish you were here este o piesă de la:

1. Rednex
2. Pink Floyd
3. shaormeria Phoenix din complexul studenţesc.

D) Cryin’ înseamnă:

1. a plânge
2. că ne cântă Aerosmith
3. puneţi şi ceapă.

E) Preferi melodiile:

1. cu gagici faine în clip;
2. cu distors serios pe chitară;
3. cu de toate.

F) Melodia care-ţi aduce aminte de tinereţe este:

1. Puşca şi cureaua lată
2. November Rain
3. Puşca şi cureaua lată

G) Tricoul tău preferat este:

1. roz
2. cu Metallica
3. pătat cu sos de usturoi

Interpretarea testului. Dacă aţi răspuns preponderent cu 1, deşi este foarte probabil să fi auzit de rock, nu credem că vă este foarte clar la momentul acesta ce presupune. Dacă aţi răspuns preponderent cu 2, sunteţi în siguranţă, carry on. Dacă aţi răspuns preponderent cu 3, vă dorim poftă bună în continuare.

nu că vreau ca să mă laud

nici că vreau să vă-nspăimânt. Scuze, vreau să mă laud, dar de înspăimântat chiar nu vreau. De ce să nu fiu sincer, mai ales că am atât de puţine motive de laudă în ultima vreme? Azi se face 1 an de când nu mai fumez. Şi vă spun din capul locului că a fost mult mai uşor decât mi-am imaginat că va fi. Ok, am bătut nişte copii în prima săptămână de abstinenţă pentru că râdeau de mine pe stradă şi da, mă trezeam noaptea şi alergam gol prin faţa blocului strigând că guvernul vrea să ne fure sufletul, dar nimic deosebit sau dramatic.

Prima săptămână e cea mai grea. Dacă vreţi să fiţi siguri că treceţi peste stările fizice şi psihice care vă încearcă în această perioadă de început, ajută să fumaţi din când în când câte o ţigară. Nu mai des de una pe oră, însă, că altfel nu vă mai lăsaţi neam.

Odată trecuţi de prima săptămână lucrurile se liniştesc, uitaţi complet cum e să fumaţi sau să vă doriţi ţigară, corpul îşi revine 100% başca toţi cei din jur uită că aţi fumat vreodată. Şi rămâneţi în starea asta până la prima ieşire la băute. Sau la cafea. Sau la piaţă. Sau din cameră în hol. Dacă vreţi să fiţi siguri că rezistaţi la prima ieşire şi nu cedaţi tentaţiei există două soluţii: ori vă luaţi un pachet de ţigări la voi şi fumaţi când vă vine, ori nu vă luaţi, dar cereţi de la prieteni. Eu recomand varianta a doua, alţii recomandă prima variantă. Prietenii ştiu de ce.

Imediat ce vă obişnuiţi cu statutul de nefumător şi la ieşirile cu prietenii, unele tentaţii ar mai putea apărea la nervi, când sunteţi fericiţi, eventual în stările de tristeţe sau atunci când sunteţi plictisiţi. Rar deci. În situaţiile astea ţine de voi ce faceţi. Puteţi să lăsaţi momentul să treacă pe lângă voi, acumulând frustrări care mai târziu se vor transforma în anxietăţi, care pot da în stări de paranoia sau puteţi să vă aprindeţi o ţigară. Şi într-un caz şi-ncelălalt veţi reuşi să treceţi peste, soluţia optimă diferă de la persoană la persoană.

Cam astea ar fi situaţiile ce pot apărea în viaţa unui nefumător care a reuşit să învingă viciul. A, scuze, mai sunt şi momentele de după masă, dar astea sunt cel mult 3 sau 4 pe zi şi puteţi să le rezistaţi foarte uşor fumând o ţigară.

Altceva nu mai am să împărtăşesc, decât că e foarte probabil ca odată vindecaţi de fumat să daţi în alcoolism, obezitate morbidă sau depresie puternică, dar în locul vostru, câtă vreme urmaţi instrucţiunile de mai sus, nu mi-aş face prea multe griji. Alegeţi libertatea!

Later Edit: Îmi cer scuze, tot am uitat ceva. Ar mai fi şi tentaţia de a fuma care apare imediat după ce faceţi sex. Hai că glumesc, cine dracu mai face sex de când avem smartphoane?