Eu aveam nevoie sa le transmit un mesaj, fara legatura cu vre-un preparat culinar. Incerc sa ii abordez, moment in care una bucata don’sorica din spate ma atentioneaza ca ar trebui sa stau cumsecade la coada. I-am explicat ca nu vreau sa-mi comand nimic de mancare ci doar sa le spun o vorba buna celor doi, si anume, prieteni.

Nimic iesit din comun pana acum, stiu. Insa, cand dupa explicatia mea am auzit un “Treci la coada!” … verbalizat cu majuscule, ton si privire (deci o intreaga portie – din cauza tonului – de dezgust) foooooarte friendly si am mai simtit si un subtil tras de maneca… N-am putut decat sa ridic destul de mult din spranceana, privind pret de 7 secunde inspre don’soara (”Cuuum? nu stii ca, de obicei, nu mananc peste???”), din cauza ca ceva deep, deep, deep, but deep down inside, care ulterior s-a gandit sa iasa la suprafatza, nu ma lasa a da apa la moara acestor mandri posesori de sictir si chef de cearta. A urmat, “evident”, o intarire a exclamatiei de mai sus si am iesit mumos din rand, cu zambetu-mi dragutz si perplex pe fatza, sunand prietenii ce shedeau la ceva pasi distanta, pt a le transmite mesajul.

Recunosc ca ar fi fost tare distractiv pentru restul sa vada o hartza intre doua pisi (eng.: catfight…) sau ca as fi putut din strada, asa, just for fun, sa le strig prietenilor, cat ma tineau plamanii, ca vreau si eu ceva de mancare. Macar ipotetic si tot as fi vrut… NA! SAC! …sau nu