Sunt dintre cei care inca au impresia ca vor schimba lumea, ca vor face ceva cu adevarat important. Sunt brusc curios cati dintre cei care au ajuns sa schimbe lumea visau la asta? Probabil isi doreau sa realizeze ceea ce au facut, insa nu sa fie celebri, nu sa schimbe lumea pentru recunoasterea persoanei lor. Sau poate ca unii dintre ei, si pentru asta au facut-o. La mine sigur este vorba de vanitate.

Sunt dintre cei care pot face fapte bune, insa si dintre cei care se considera speciali mai apoi. Mi-am dat seama ca nu voi fi niciodata o personalitate a istoriei omenirii, nu am destula « ardere interna » pentru ceva anume, nu sunt lenes dar pentru a fi ales trebuie sa doresti la modul absolut. Imi aduc aminte de un film (« Amadeus ») in care morala imediata a filmului ne impaca cu mediocritatea noastra devenita brutal constienta. Morala mediata a lui iti lasa insa gustul amar al neimplinirii, al scurgerii timpului fara ca tu sa fi ajuns deja Mozart. Ma consolez inutil cand aud de cate un contemporan care a reusit incepand foarte tarziu; mult mai tarziu decat este pentru mine acum. Nu cred ca se va intampla asta, asa cum nu cred ca voi castiga vreodata la loterie.

Nu ma satisface nici ideea de a participa la schimbarea lumii in felul meu, prin lucruri marunte, de a fi parte a unui organ colectiv si pe deasupra si nedeterminat. Cum va spuneam, e vorba de vanitate.

Sunt constient de calitatile si defectele mele, cel putin de unele dintre ele. Defectele neconstientizate pana acum cu greu imi vor fi facute cunoscute, si asta pentru ca cei apropiati rareori ajung sa-ti faca acest favor de a ti le arata, iar cei care nu te au la suflet vor “beneficia” intodeauna de o prezumtie de rau intentionati. Cu calitatile lucrurile stau tocmai invers, sunt constient de mult mai multe calitati decat am in realitate. De cele mai multe ori ma plasez singur pe o treapta superioara celorlalti oameni, continuand insa sa ma felicit pentru modestia mea.

Se spune ca odata cu trecerea timpului te cizelezi, ajungi sa-ti schimbi modul de a vedea lucrurile din exterior si implicit pe tine insuti. Nu stiu ce sa zic, ori nu a trecut suficient timp in cazul meu, ori ceea ce schimbi de fapt este indemanarea in a-ti masca defectele si mediocritatea.

Cine sunt eu? Sunt un destept-prost, un frumos-urat si un bun-rau. Sunt tu. De fapt, sunt oricine. Dar pentru ca trebuie sa ma tin de cuvant, marturisesc ca sunt de fapt eu.

sursa foto