La etajul al saselea pe scara B, domnul Radulescu incerca sa-si linisteasca sotia aflata in stare de soc. Vestea metastazei o naucise complet, nereusind sa inteleaga cum a trecut de la stadiul de om sanatos la o speranta de viata de numai doi ani intr-un timp atat de scurt.
- Te rog sa te linistesti, sigur vom gasi ceva.
- Ce, Cristi ? Ce vom gasi ? A fost destul de clar ca mai am cel mult doi ani.
- Cu siguranta exista si alte descoperiri de ultima ora, medicamente in teste, vom cere si o alta opinie. Mergem la unguri. Mergem la Szeged, refacem analizele si acolo.
- Cristi, eu am nevoie de timp. Am nevoie de mai mult de doi ani. Stii foarte bine ce inseamna acest cancer, ca numa’ de asta citim de doua saptamani incoace.
- Ce e cancer ?
- Luiza ! Mama nu se simte foarte bine, ar trebui sa o lasam sa faca nani, bine ?
- Esti obosita, mami ?
- Da mama, sunt obosita.
- Ce inseamna cancer, tati ?
- Cancerul este… ca atunci cand te doare capul. Luiza, poate ca ar fi mai bine sa te duci si tu pe afara, le-am vazut pe Ama si Sara cand am urcat, ziceau ca te asteapta.
- Bine, ma duc si eu imediat.

Luiza se intoarse la ea in camera pentru a se imbraca si reusi sa auda sfarsitul conversatiei dintre parintii ei, in care doamna Radulescu izbucni in plans repetand insistent ca va muri.

Ama si Sara o zarira pe Luiza iesind din scara ei si ii facura cu mana sa se grabeasca pentru a prinde ultimele pregatiri ale cetatii. Darius era suparat pentru ca planurile lui privind constructia cetatii au fost inca odata abandonate in favoarea preferintelor celor doua prietene.

- Hai odata Luiza ca e aproape gata !
- N-am chef de cetate astazi.
- Ceeee? – intrebara lung cei trei arhitecti.
- Nu am chef, pe mama o doare capul si plange.
Cei trei se uitau derutati la Luiza.

- Are cancer. – ii lamuri aceasta.
- Si o sa moara.
- Cum adica ?
- Nu stiu, spunea ca are nevoie de mai mult de doi ani si era trista si plangea.
- Si bunicul meu a murit, si de atunci nu l-am mai vazut.
- Darius, ti-am spus sa taci! – il repezi Ama.
- Trebuie sa ne gandim ce putem face. – o completa Sara.
- Cand oamenii mor, merg la Dumnezeu.
- Darius ! – se auzi intr-un glas dojana fetelor.
- Si nu mai stau in Romania. – continua Darius impasibil la apostrofarile fetelor.
- Daca tot esti asa destept, mai bine ne-ai spune cum putem s-o ajutam pe mama Luizei.
- Pai daca o doare capul ar trebui sa ia medicamente.
- Tu nu intelegi ca are nevoie de timp ? A spus clar ca nu-i ajung doi ani! – se revolta Luiza.

Cei patru copii stateau sub nuc fara a mai vorbi, parea ca se gandesc foarte departe si abandonasera constructia cetatii.

- Pai daca are nevoie de timp, atunci e simplu. Tot ce trebuie sa facem este sa-i convingem pe oamenii mari sa numeasca altfel secundele si minutele. In loc de secunde sa avem ani. Zilele o sa fie secole, si tot asa.
- Acum putem sa terminam cetatea ?

Cele trei fete se uitau cu ochii mari la Darius si parca la venea sa-i spuna cat de mult il pretuiesc ele de fapt.

Copilaria

A aparut pe lume ca toti ceilalti, adus de barza si scapat in cap pentru a i se oferi inca de la inceput experienta durerii, dupa o perioada de care nu-si mai aduce aminte, a urmat o perioada ce nu merita amintita. Cu toate acestea vom spune cate ceva despre ceea ce unii numesc ca fiind cea mai frumoasa perioada a vietii. In primul rand trebuie mentionat ca acest lucru este perceput astfel doar de catre adulti. Lipsa de griji din aceasta perioada nu era constientizata, ceea ce simtea insa, era lipsa libertatii de a face ce isi dorea, regulile nesfarsite ce trebuiau urmate si in special somnul de dupa-amiaza ce reprezenta o activitate zilnica sau mai bine zis, una silnica. Nu a inteles niciodata de ce trebuia sa doarma cand nu ii era somn sau de ce trebuia sa manance cand nu-i era foame. A fost invatat de mic ce inseamna sa ti se impuna reguli nescrise, de catre oameni indiferenti la sursa sau relevanta acestora, si cum poti face rau convins ca faci un bine. Bunele intentii ale parintilor in aplicarea regulilor, le-a adus clementa din partea lui si desi psihologii sunt de o alta parere a iesit oarecum intreg din copilarie, insa mult slabit pentru ceea ce avea sa urmeze.

Adolescenta

Si iata ca vine perioada primelor responsabilitati ce trebuie asumate, nu si-a dat seama cum a ajuns in aceasta etapa, insa unele semne le-a banuit inca de la primul “esti baiat mare acum…”. Dupa primele libertati castigate in ultimii ani ai copilariei a urmat ceea ce se poate numi emanciparea ireversibila din perioada adolescentei. S-a bucurat brusc de incredere, fara sa stie ca este de fapt o capcana a reprosurilor ulterioare, cand bucurandu-te de libertatea actiunilor ajungi sa incalci alte reguli nescrise dar de o notorietate clara… pentru unii. Au aparut primii prieteni, nu stia ca vor ramane astfel toata viata, nici nu ai de unde sa stii dar nici nu trebuie sa-ti bati capul prea mult cu asta, intr-un mod inexplicabil selectia naturii nu da gres.
Tot atunci a vazut-o pentru prima data pe EA. Adica, a vazut-o cu adevarat. Dupa un timp de la sanctionarea cruda a timiditatii ori nepriceperii lui, incepe sa vada o alta EA, si alta… si alta… Pe cate o EA, ajunge sa o vada mai de aproape si astfel descopera ca cu cat o vede mai de aproape cu atat ochii lacrimeaza mai mult.

Rand pe rand s-au succedat primele drame, primele dezamagiri cauzate si insotite de sentimetul de vina profunda, primele promisiuni pentru el insusi ce incepeau cu “nu mai…” si se terminau cu “niciodata”: prima betie – nu mai beau niciodata; prima corijenta clandestina descoperita – nu mai mint niciodata; primul pachet de tigari gasit in haine si pe haine – nu mai fumez niciodata; prima fractura de cord – nu mai iubesc niciodata.

I-a fost greu sa inteleaga multe lucruri, insa nu din nestiinta ci din sinceritatea care-l caracteriza. Stia ca nu e nebun si ca nu greseste deoarece nu era singurul care nu intelegea. In mod normal a fost impins spre primele revolte personale, dar toate au fost inabusite, mai ales din cauza lipsei lui de experienta, experienta ce odata dobandita resimtea lipsa revoltelor personale de orice fel.

Tot in aceasta perioada a inceput si sa gandeasca, lucru ce avea sa-i aduca mai tarziu nenumarate neplaceri si o izolare fireasca.

Maturitatea

A presupus inlocuirea lui « buna ziua dom’ profesor » cu « buna ziua sefu », emotiilor cu stresul, lui « tu » cu « dumneavoastra », Vamii Vechi cu Antalya, gastii de prieteni cu prietenii de familie, lui « ce facem azi » cu « nu pot azi », lacrimilor de fericire cu plansetul copiilor, casei parintilor cu chiria si mai apoi cu rata, si apoi cu o rata mai mare, si apoi… ce mai, o vreme a schimbarilor.

Si-a propus sa-si schimbe viata pana nu e prea tarziu, sa-si faca ordine in ganduri si sa-si regandeasca prioritatile. Nu reusea sa-si aduca aminte de ce si-a dorit tot ce avea, dar isi aducea aminte cat de multe avea de fapt, atunci cand ii lipseau toate.

Usor, dar sigur, s-a obisnuit cu regretele, le-a tolerat o vreme sfarsind in a le accepta. S-a multumit cu bucuriile stabilite de societate ca fiind suficiente si corespunzatoare varstei lui. Din cand in cand, se surprindea in postura omului de varsta mijlocie, ranchiunos si incapabil de a mai vedea lucrurile si din alte perspective decat cele insusite odata cu varsta. Astfel a ajuns sa le impuna propriilor copii sa doarma in fiecare dupa-amiaza si sa manance la ore fixe.

Intr-o zi i-a picat in mana cartea Micul print a lui Antoine de Saint-Exupery, si nu a reusit sa vada decat o palarie in desenul autorului din primele pagini ale cartii, si-a adus aminte ca in copilarie nu ghicise elefantul dar isi imaginase un deal. Acum… nu mai ramasese decat o palarie.

Batranetea

Una din putinele cugetari filozofice de care a fost in stare vreodata, concluziona ca cei care nu au impliniri nu au nici regrete, deoarece regretul adevarat nu poate exista decat fata de ceva ce nu mai ai dar ai avut, si nu fata de ceva ce n-ai avut. Ciuda cauzata de infirmarea propriilor concluzii l-a transformat intr-un batranel aparent amabil, vesnic cu cate o gluma potrivita si un gand bun insotit de un zambet bland, in realitate insa nu mai era capabil sa suporte pe nimeni. Copiii il oboseau, adolescentii erau invidiati pentru tineretea lor, maturii ii repetau greselile iar batranii ii cunoasteau falsitatea.
Vroia sa schimbe totul, sa nu fi visat atat de mult cu ochii deschisi, sau cel putin sa nu se fi oprit la visat, sa nu fi uitat atat de tanar sau cel putin sa uite cu totul acum, sa fi vazut elefantul si nu palaria.

Vroia sa nu-l mai doara inima sau macar sa-i se spuna ca are probleme cu ea…