AMR – o vesnicie si doua zile

Stiti cum abia asteptam toti sa ajungem la lucru, sa inceapa inca o zi prolifica si plina de provocari si sa ne vedem cu sefu? Cum tremuram din fiecare fir de par de pe picioare cand auzim ding-ul outlook-ului anunatandu-ne sosirea in statie a unui nou e-mail cu intrebari pertinente – dovada a rolului nostru clar definit si la fel de clar inteles de catre toti colegii? Stiti cum e sa te intalnesti cu colegii la cafea si sa incepi discutii despre noua viziune a companiei si despre cat de bine au fost concepute noile proceduri, cum ar fi cea de raportare a numarului de apasari pe dispenser-ul de sapun de la baie?

Dar cat de savuroasa este mancarea de la cantina cand esti insotit de colegi si sefi, putand astfel sa asezonezi cartofii natur cu discutii despre mark-up si preturi de transfer, stiti? Sau cum drumul pana la cantina pare mai scurt cand cineva iti povesteste ce a adus nou departamentul de R&D pe piata produselor de bla-bla-bla -ceva termen care parca suna cunoscut – bla-bla?

Sau cu cata disperare si agitatie iti petreci ultimele minute din zi, cand stii ca urmeaza sa se termine si ca nu vei mai fi la birou pana maine la ora 9. O, de ce, de ce atat de mult?  Spuneti-mi ca stiti. Spuneti-mi ca si pentru voi trec atat de greu acele ultime minute dinaintea dezastrului de a pleca de la birou, ca va doriti ca timpul sa se comprime sau ca cineva sa organizeze o sedinta in ultimul moment.  Stiti cum e sa va surprindeti prietenii cu gura cascata sau pe jumatate adormiti, in timp ce le povestiti despre marele proiect in care sunteti implicati?

Stiti?

No, daca stiti, zic sa inchideti blogul de fata pana nu ne certam, ca io asa m-as duce in concediu, de nu mi-ar ajunge tot powerpoint-ul din lume pentru a-mi prezenta planurile. Si mai e atat de mult…