Amintiri din copilarie

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la blocul cu zece etaje unde am crescut alaturi de alti zgumburlatici ca mine, rupand crengile corcodusilor si prinzand matele de coada, sa vedem de cad in picioare cand sunt aruncate de la etaj (nu spui care), ma podidesc multe amintiri lacrimogene, insa, una mai mult decat toate celelalte: vanatoarea de radaste.

Pe cand stateau corcodusele in san, facandu-ne o burta asimetrica sub tricourile patate de dude si claxonau masinile la noi, ca la nunta, ne lovira ase deodata, neste ganduri rosii, ce nu ne dadeau pace ori de cate ori ieseau la joaca mimozele copilariei noastre : (sa le zicem) Tuti si Nuti.

Ei, cum termenaram noi intr-o vara ciclul tuburi-prastii-pistoale-sabii, ne treziram contempland formele pedofilice ale diafanelor Tuti si Nuti, prospaturile zonei si fete cu experienta, dupa cum ne placea noua sa credem si, asemeni celebrului Titi, ne gandeam noi, cu singurul cap de functiona la varsta ceea, ca Tuti, dar mai ales Nuti, « se preteaza ». Cum nu intelegeam exact la ce, iar cel de ne baga asta in cap, nu vroia sa ne zica si nici noi nu prea vroiam sa ne dam de gol intreband, hotararam ca farmecul personal nu-i chiar suficient, mai fiind nevoie de nitcaiva coarne de radasca. Pont de mare raspandire, transmis atent din generatie in generatie.

Insectologi de profesie, ne-am rascolit parul si mai apoi insectarele, in cautarea miraculosului afrodiziac, sperand sa ne fie la indemana, ca altfel era incurcatura grozava. Cum, dupa cautari asidue, am ajuns la concluzia ca insectarele noastre contineau doar tantari si muste, am inceput sa ne interesam pe la cei mari, unde gasim si noi o radasca, pentru completarea insectarului. Si uite asa am ajuns la groapa de gunoi de la iesirea din oras, cautand radaste si ademenindu-le cu stiintificul, credeam noi, pui pui pui, batand si doua nuci in timp ce le chemam.

Stiam de pe acum ca dupa gasirea insectei salvatoare, mai trebui sa-i scoatem coarnele, sa le macinam in rasnita de cafea si sa le introducem intr-o tableta de ciocolata – ca Nuti si Tuti n-ar accepta momeala lipsita de camuflaj. Eram atat de absorbiti de gasirea scarboseniei cu multe picioare si coarne salvatoare, ca nu ne-am pus niciodata problema, cum pana gugustiucului introducem compozitia obtinuta, intr-o ciocolata ? Dar asta era un simplu detaliu la vreeam ceea. Problema de capatai era ca nu gaseam radasca pe niciunde, oricat ne chinuiam sa-i cantam si s-o ademenim cu hrana ei preferata, nu-i asa, nucile.

Vazandu-ne deznadajduiti dupa lipsa izbanzii la groapa de gunoi, cei mari se indurara de noi si ne facura cadou o coropisnita, nu la fel de eficienta ca radasca, dar… pe acolo. Ei, acum ca aveam obiectul muncii, ne dadeam de ceasul mortii, care sa sarifice gretosenia pentru a demara procesul tehnologic. Si uite asa ne invarteam noi in jurul amaratei, pana cand hotararam ca a trecut suficient timp de cand nu ne-am mai facut tuburi si ar fi cazul sa ne concentram pe actiuni ce le stapanim pana la perfectiune.

Factorul determinant in eliberarea nefericitei, a fost de buna seama lipsa oricarei chemari serioase catre necuvinte cu Nuti si Tuti, care nu aveau mai mult de 11 ani, si asta in conditiile in care, Nuti si Tuti erau mai mari decat noi. Niste ani mai tarzi, Nuti mi-a explicat, ba chiar mi-a dovedit, ca era suficienta si o simpla ciocolata, pentru ce vroiam noi cu cativa ani mai devreme, mult prea multi. Si-am incalecat pe-o sa, nu si pe Tuti.