La prima ora

Ce o mai fi insemnad si asta. Niciodata n-am stiut care e de fapt prima ora. Dar sa zicem ca e vorba de ora 5, adica ora la care am lasat  eu ce am mai drag motaind printre perne, si am luat-o cu drag spre to za airport. Dupa dezaburirea parbrizului si aburirea mai abitir a pleoapelor, am purces catre locul din care iti poti lua zborul catre… ei bine, sa zicem doar ca iti poti lua zborul.

Fac o data stanga, mai fac o data stanga si intru pe Victor Babes si intr-o lume despre care nu stim, pentru ca exista doar la primele ore, atunci cand nimeni nu o poate deranja, cand nimeni nu o poate strica.

La primul semafor ajung in spatele unei masini de ridicat gunoiul. Zambesc amar si ma gandesc la diminetile oamenilor alora. Se trezesc atat de devreme in fiecare dimineata si nu-i nimeni sa le dea binete macar. Cand mai aveam putin si-mi picau ochii in scrumiera, vad din sensul opus o alta masina cu acelasi scop ca cea din fata mea. Se face verde si pornim. Dar, nu, nu pornim. Prietenii mei, gunoierii, aleg sa mai zaboveasca si, mai mult, se dau jos din masina indreptandu-se catre colegii de breasla. Si cand aveam de gand sa le trag un claxon sanatos, mai mult sa ma trezesc decat sa-i cert, observ ca treaba-i  groasa. Ceilalti matinali se dau si ei jos si cele doua echipe se apropie amenintator una de cealalta.

De unde aveam impresia ca voi asista la o batusita de toata frumusetea, ce credeti? Se pun baietii pe un break-dance de ti-era mai mare dragul sa-i vezi. Si nu asa, batle in toata regula si in mijlocul intersectiei. Nu ma pricep eu la alde d’astea, dar baietii le dadeau clasa la aia de la Simplu. Daca nu m-as fi grabit, i-as mai fi admirat pret de cel putin un verde.

Dar nu-mi pare rau, caci ajung pe Buziasului, si ce vad: mare adunare nationala. Doi taximetristi, o patrula de politie si un cuplu minunat de turmentat. Zic in sinea mea ca nu-i de bine si cineva are parte de o dimineata mult mai lunga decat a mea. Dar de unde? Nu stiu daca ma credeti, dar cand am ajuns in dreptul lor, vad doi taximetristi cantand un bossa nova, de  mi-a inceput masina sa derapeze controlat, o patrula de politie responsabila cu umplerea paharelor de rom si, cum constatasem si de la distanta, un cuplu responsabil cu golirea lor. Dar si cu dansul. Oameni buni, nu stiu daca taximetristii cantau prea bine sau ei dansau prea frumos, dar aproape ca i-am uitat pe gunoieri, cascand ochii tot mai mari la orasul meu.

Injur in sinea-mi ca trebuie sa-mi iau zborul tocmai cand constat ca am aici tot ce-mi doresc si,  dupa cateva viraje ametitoare, ajung in linia dreapta de pe Calea Lugojului. Cu gandul inca la  bossa nova de la coltul strazii, nici nu bag de seama zmeul care-mi tine companie in stanga masinii. Abia cand sa arunc o privire melancolica la campul din dreapta, constat ca acesta este animat de navetiste ce-si lanseaza zmeiele pe geamul trenului. Vad si zmeul de langa geamul din stanga, scapat probabil de sub control, care in scurt timp se ridica neimblanzit  spre un grup de licurici curajosi.

Ehei si cate am mai vazut, dar nu va mai retin, va las sa le descoperiti singuri.

Cat despre mine, asa tare ma bucur ca n-am apucat sa-mi beau cafeaua acasa…