Fiind baiet…

Domnul Richie mi-a dat o leapsa peste moalele capului, cum ca sa povestesc eu ce ghidusii am facut pe vremea cand eram putin mai mare decat un ficus. Si zic ca e peste moalele capului, caci amintirea copilariei nu poate fi decat datatoare de melancolie cronica, tratabila numai si numai cu picaturi de lacrimosept.

Si am stat eu sa ma gandesc ce sa povestesc, ca doar am fost un exemplu pentru tot cartierul, elev de nota sase si mister scara A – doi ani la rand. Am pus pe picioare doi pusti de a cincea, care o dadusera in patima alcoolului si am impacat mame si copii, caini si pisici, ba chiar am reintregit o familie de gugustiuci ce-si facusera cuib in plopii de langa bloc. Si atunci ce boacane sa povestesc, cand eu am fost un copchil model? Na, hai ca incerc.

Pe langa toate calitatile cu care am fost inzestrat, am avut si un mic, da’ mic, defect : le aveam cu sustrasul :) Yeap, unde era ceva de subtilizat, hop si eu sa dau o mana de ajutor.

Mi-am inceput cariera usor, toamna, la culesul recoltei. De fapt, incepeam de primavara, cu corcodusele ce abia dadusera ochii cu lumea asta. Si pentru ca ne parea rau sa le despartim de creanga pe care crescusera, le luam cu totul. Dupa ce terminam de coafat cam toti corcodusii din zona, ne trezeam ca-i vara, si o luam in cautarea duzilor de pe langa Timisoara. Dar aici era o problema: duzii de-i pomenii, erau tocmai la dracu’n praznic (dupa cofetarie, faci prima la stanga si mai intrebi oamenii de pe acolo). Ei, la varsta de 10 – 11 ani, iesirea din oras e cam cum ar fi acum Bolivia. Caini necunoscuti, copii fiorosi – obisnuiti de-ai locurilor, biciclisti teroristi si multe alte primejdii. Imi aduc si acum aminte cum m-a intrebat maica-mea intr-o zi pe unde am umblat (ma strigase pe geam, si eu cucu). Ii zic ca de obicei, ca am fost sa fac exercitii suplimentare din Gheba si dau sa ma fofilez. Ma opreste saraca cu mana si se uita la tricoul meu (albastru ceruleum). Ehe, maica-mea la vremea ceea, nu era ca mamele din reclamele la detergent din zilele noastre ; cand a vazut, saraca, cu ce pete violete ma alesesem de la atata Gheba, a avut grija sa-mi rasplateasca nesatul pentru algebra, cumparandu-mi culegerea cu pricina. A urmat o vacanta de vara minunata, alaturi de x, y si, cateodata, z.

Tot mama a trebuit sa-si plece privirea in pamant si cand a fost auto-sesizata de o vecina, despre sustragerea lacatelor de la cutiile postale ale blocurilor de pe o raza de un kilometru. Ce costel busuioc faceam cu ele, nu stiu, dar eram supranumit Cheita si mai ca nu facusera patrule, saracii pensionari.

Si-mi mai aduc aminte si cand m-au prins ca fumam. Exact in momentul savurarii unui fum indelung, au aparut ai mei in cadru. A fost singurul moment din viata cand mi-am dorit sa fiu la dentist, oriunde numai acolo nu. M-am prezentat in fata lor si le-am raspuns detasat : “nu-i a mea, i-o tineam lu’ ala pana isi lega sireturile. Poate ar fi tinut, dar in timp ce o ziceam, fumul se revarsa rotocoale din gura pacatosului. Am bagat-o repede pe aia cu aburii care ies pe gura cand e frig, dar faptul ca eram in plina vara n-a ajutat.

Sa va mai zic de geamuri sparte, capete sparte sau corigenta la matematica (alergie la Gheba :) )? Hai ca nu va mai zic, ca si asa m-am apucat de multe si nu m-am concetrat pe una mai acatarii.

Leapsa merge mai departe, la urmatorii copii: Luana, Maria, Leo, si  Nelinistitu‘