La Polonicul Gaurit

Este 18:30, ziua nu conteaza, pentru ca nu e nici sambata si nici duminica. M-am eliberat cu jumatate de ora in urma, iar pana maine dimineata nici ca am de gand sa fiu altfel decat complet liber. Poate si putin beat. Zic poate, pentru ca in realitate o sa fiu foarte beat, si asta cu o probabilitate destul de mare. Astept in fata Polonicului de zece minute si nici urma de amicul meu, Binu, un fel de creatura ciudata, venita de pe unde nici nu ne putem imagina si un alt fel de creatura absolut normala – daca ne luam dupa cat de mult ii place bautura – mergand mereu in acelasi loc binecunoscut.

Stand asa si asteptandu-l, aud harmalaie mare dinspre piata deschisa de la capatul aleii pe care se afla Polonicul. Voci revoltate si interjectii scoase cu niste acute grozave -trebuie ca sunt niste femei tare speriate de ce se intampla. Paradoxal – sau poate ca nu, am zis-o doar pentru a folosi cuvantul – nelinistea celorlalti, ma linisti pe mine. Unde sunt oameni revoltati, dar mai ales femei speriate, sunt sanse mari sa fie si Binu prin preajma. Nu-mi terminai bine gandul, ca incep sa se auda niste pocnituri atat de cunoscute si cateva apostrofari intr-o limba straina, ce as fi zis ca e germana.

Bubuiturile deveneau tot mai puternice si suduielile tot mai germanice. Imi intorc capul catre capatul aleii si dau nas in nas cu Binu, gafaind si razand isteric, extrem de multumit de sine si dandu-mi de inteles ca ar fi mai bine sa intram pe data la Polonic, pana nu ne alegem cu ochii facuti strudel de Hansii si Gertrudele din spatele nostru.

Scapati de furia panzerelor – cum ar spune orice comentator sportiv – am hotarat sa deschidem seara cu o bere fara filtru si tigari de foi din productia proprie a lui nea’ Cantemir, proprietarul si unicul angajat al tavernei.

Ca sa nu va mai tin pe jar cu elucidarea episodului din inceputul povestii, va spun ca Binu reusise sa intre in posesia unor petarde ramase de la Craciun, pe care nu gasi de cuviinta sa le foloseasca altfel, decat prin a le face unor turisti nemti aflati in Piata, excursia o idee mai palpitanta. Astepta cuminte ceasul la care clopotele Domului isi incep concertul de seara, il savura impreuna cu ei, si chiar cand ghidul grupului se pregatea sa-si continue ideea la care ramasese, le oferi un bis de toata frumusetea.

Am hotarat sa-i inteleg pozitia ajutandu-ma de inca o halba, motiv pentru care am ciupit prima fusta ce trecu pe langa mine. Strigatul revoltat al acestora ii atragea negresit atentia lui nea Cantemir si, baiat simtit si cu memorie, se prezenta numaidecat cu  licoarea salvatoare. Dupa inca trei halbe ajunsei sa inteleg perfect ceea ce se chinuia prietenul meu sa-mi explice de la bun inceput, concluzionand ca nemtilor ar trebui sa li se interzica orice forma de calatorie in tari cu o cultura atat de originala cum este a noastra. Ba mai mult, ne-am promis ca vom incepe strangerea de semnaturi in acest sens si am trecut imediat la fapte, gasind la masa vecina doua posibile aderente la cauza noastra.

Dupa inca doua beri si ceva tarie, Gina si Geta erau atat de convinse de cauza si de greutatile ce ne asteapta in demersul nostru, incat Binu arunca provocarea suprema, un fel de botez al noilor intrati in grup:

Fetele au parut sa fie foarte receptive la solutia propusa, imbratisand pe data sarcina trasata de liderul nostru. Am lucrat la reusita cauzei pana tarziu in noapte, plecand pe la orele mici ale diminetii de la sediul central de campanie.

Latifundiarul Binu

Ptiii, trecu o galeata de vreme de cand nu v-am mai povestit de Binu si voi nu ziceti nimic. Cum, care Binu? Asta. Si poate ca ar mai fi trecut mult si bine daca n-ar fi fost sa ma intalnesc cu el chiar azi, undeva pe langa centru, mai in jos de frizerie, dar nu si de cofetarie.

-         Ce faci, Binule? Bine, sanatos? il abordez eu, vesel nevoie mare.

-         Mda si mnu, imi raspunde el aproximativ. Tocmai am decantat o feteasca cu Vania la bistroul din colt si o luasem spre casa.

-         Asa devreme?

-         A, nu, spre casa unei frizerite de la Igiena. Apartament cu doua camere, mobilat modern, termopane si niste picioare de-ti vine sa te tunzi din ora-n  ora.

Intelegand mentiunea facuta cu privire la picioarele frizeritei, m-am aratat, totusi, intrigat de descrierea cuibului stimabilei doamne Geta – cum aveam sa aflu ca o cheama pe angajata Igienei de pe strada V.A. colt cu C.S.

Dupa ce ma convinse ca doamna Geta este o fata de aur, care va intelege ca nu avea cum sa refuze o invitatie la bere din partea mea, Binu se puse sa-mi povesteasca aventurile sale in hatisul pietei imobiliare de pe cele doua maluri ale Begai.

Totul incepuse in urma cu vreo doua luni, cand Binu, altfel impasibil la nevoile funciare ale oamenilor de rand, s-a trezit cuprins de febra achizitiilor imobiliare, convins de un coleg de pahar, ca asta ar fi cea mai buna perioada pentru asa ceva, avand in vedere mult mediatizata si putin inteleasa criza. Primele doua obiective vizionate de Binu se dovedira a fi niste superbe apartamente de lux, situate central, mai exact la numai cinci minute de capatul de linie al firobuzului 49, linie care, dupa cum bine stim, ajunge si prin centrul orasului la un moment dat. Aratandu-se nelamurit de ceea ce intelegeau agentii imobiliari prin “central”, Binu fu tinta unor tentatii grele de tot, cand i se aratara geamurile termopan ale “palatelor” de aproximativ 52 mp utili.

-         Greu mi-a fost sa le explic ca, desi sunt impresionat de geamuri, privelistea mlastinei de la capatul orasului nu prea este ceea ce caut.

Dupa aceasta experienta trista, Binu refuza sa mai raspunda telefoanelor primite de la agenti, astfel ca urmatoarea aventura se datora insistentelor unor prieteni care, sustineau ei, stiau din surse sigure de o “castana” imobiliara, in plina zona ultracentrala. Apartament aerisit, patru camere plus zona de servit masa, doua bai si trei balcoane…

-         … cinci, daca le punem si pe cele ale stundentei de vizavi, tinu Binu sa-si aminteasca de cea mai buna dotare a cladirii la care ajunse cu povestea.

Castana avea o singura hiba:

“- 480 de mii. Un fleac.

-         Da, ma simt cam ciuruit, ce-i drept. Daaar… cred ca este vorba de o neintelegere.

-         Ce neintelegere?

-         Neintelegerea de catre dumneavoastra a faptului ca eu nu voi castiga atatia bani toata viata mea.”

Si cam aici a luat sfarsit si cea de a treia vizionarea a prietenului meu, fara regret,  avand in vedere placuta amintire a studentei si adresei exacte a acesteia.

-          Ultima vizionare de apartament a avut loc acum o saptamana. Ma intalnesc la o masa cu un baiat sugrumat de o cravata si, fara sa-l incurajez, indrazneste sa se prezinte. Cum ca e cutare si lucreaza ca agent imobiliar. Nu-i atrag atentia asupra nefericitei alaturari dintre cei doi termeni, sperand sa renunte la a ma mai deranja. Ma plictiseste o vreme cu nu-stiu-ce apartament pus la punct si, obraznic, imi spune ca trebuie neaparat sa-l vad, dar nu inainte de a semna o conventie de exclusivitate cu el. Stiind ca n-am nevoie de niciun apartament, ma dau terorizat de umblatul dupa case, inventand niste experiente traumatizante. Cravatistul pica in plasa si-mi recomanda, pe cheltuiala sa, sa-mi fac curaj cu un whisky scotian de imbracase fusta cu vreo 20 de ani in urma. Ma las convins si plecam spre apartament, nu mai devreme de sapte pahare din bautura smaltuita sus la munte.

-         Si cum a decurs? – intreb eu in timp ce-mi socoteam paguba cauzata de prietenul meu.

-         Odata ajuns la apartamentul cu pricina, dau peste doamna Geta, care pregatise si niste minunate pateuri cu ficat in asteptarea oaspetilor. Agentul imi prezenta usa metalica, geamurile termorezistente si faianta de Lugoj, fara sa observe ca singurele dotari la care eram atent, erau tocmai cele ale doamnei Geta. Ii laud fursecurile si incepe sa-mi verse lacrimi nervoase, pe un minunat capot roz.

-         E nebuna…

-         As, nici vorba, eu nici nu vazusem fursecurile cu pateu cand i le-am laudat, iar ea – nas de frizerita – s-a prins. Boul ala o dadea inainte, cum ca spatiul e generos si bucataria utilata. Imagineaza-ti ca l-am concediat indata ce doamna Geta a tinut sa-l completeze: “Foarte generos”.

Si uite asa, prietenul meu Binu, avand o provenienta incerta inca, a reusit sa razbata in lumea dura a imobiliarelor de pe la noi, intelegand adevaratul sens al uzitatului “pus la punct”. Mi-a promis ca ma invita pe la ei – cum doamna Geta insista sa se exprime – dar nu astazi, fiind chiar ziua in care trebuie platita “chiria”.

El este Binu.

Nu e de pe aici, a venit din locuri ce nu le cunoastem, fiind astfel inutil sa le mentionez, si nici nu e ca noi, e ca el. Urechile sunt mult mai lungi decat ale noastre (da, are urechi), parul e doar un smoc, iar ochii-i sunt galbeni (nu foarte galbeni, aproape galbeni, pe acolo). Nu are hepatita, malitiosilor !

A ajuns aici intamplator, i-a placut si a decis sa ramana, nu se stie insa pentru cat timp. A inteles in linii mari cum functioneaza lucrurile, si incearca sa deprinda prin acte repetitive. Nu e extraterestru, bre ! Cata lipsa de imaginatie. Daca o sa va arat desenul lui Antoine cu elefantul in burta sarpelui, sigur o sa-mi spuneti ca e palarie.
Read more