Adele, Adele, eu cu tine plâng şi zbier!

Cică “someone like you” îi a mai plângăcioasă piesă pe 2011. Plânge lumea şi se vaită deodată cu cantatricia într-un sincron demn de zumba. Motivul? Toţi cei care plâng cu sughiţuri când începe Adele să urle “nervemiiiind…” au fost înşelaţi în aşteptări de “the one” cum zic americanul şi românul consumator de revistă românească omonimă.

Şi zău că e de înţeles, tristeţea e mai mare când vine Adele şi-ţi zice cum că şi pe ea a amăgit-o un băiat care s-a dat prinţ şi s-a dovedit a fi o târâtură ordinară care probabil că mai şi asculta dub-step pe ascuns. Linia melodică are rolul ei la orice piesă tristă, că nu poţi să spui “I hate to turn up out of the blue uninvited / But I couldn’t stay away, I couldn’t fight it / I’d hoped you’d see my face and that you’d be reminded / That for me, it isn’t over.’’ pe linia melodică de la jingle bells, dar versurile sunt cele care dau lovitura de graţie glandelor lacrimale.

de aici

Adică una e să zici cum zice Adele, victimizându-te şi punându-te pe tine în lumina frumoasă a celui rănit care-i doreşte “nothing but the best ” lu’ ăl de se dovedit târâtură, şi alta e să-ţi aduci aminte cum l-ai făcut tu troacă de porci când l-ai prins cu fofârlica şi l-ai întrebat dacă are el idee câţi puteai tu să rezolvi în perioada asta cât i-ai fost fidea.

Dar de ce vă zic eu toate astea? Pentru că vine Valentine’s day, care e pentru stocurile de batiste, cam ce a fost codul galben de ninsoare pentru super-market-urile din Bucureşti.

Pin It