care eu, care tu

niciunde nu miroase paranoia mai tare ca în orașele mari (text început pe vremea când mă feream de jeep-uri pe troatuarele din bucurești). asta ca să explic de la început tonul de azi (o fi nevoie? oi avea cui?). e mai ușor de ajuns la ouagadougou pe bicicletă și cu o roată pe pană, decât la ce gândește cel de lângă tine. ce mai suntem unii pentru alții în ziua de azi decât niște pereți la care dăm? și dăm, și dăm…

suntem ăia care pot călca și în baltă la o adică, pentru că noi nu avem chef să ne dăm la o parte. ăia care pot alerga ca proștii după un tramvai (ce bine că a plecat și nu mai stăm 10 secunde în stație). doar că în unele zile avem șosetele ude și rămânem în urmă, alteori suntem uscați și în tramvaiul care tocmai a plecat.

suntem ăla care nu fute  de parcă ar fi în misiune și aia care o suge fără dinți și cu convingere, ăla care alege mereu în locul tău, aia care iartă orice, ăla care nu cedează, aia care cedează, ăla care nu ascultă, aia care nu ascultă.

azi nu mai ascultă nimeni și vorbim toți. aștepți pauza și intri, e rândul tău să torni, și torni, și torni, până când faci o pauză de ispirat și gata, intră celălalt. habar nu am când am ascultat ultima dată ceva fără să judec, fără să mă gândesc că ar merge o șaorma sau că nu ar fi trebuit să mănânc șaorma aia, fără să mă gândesc că vara asta clar trebuie ajuns în vamă sau că taci! taci! taci! mi-ai mai zis căcaturile astea de o sută de ori. pauză! – of, nu ar fi trebuit să bag șaorma aia ieri, așa rău mi-a picat.

păcat că tocmai se termină postul, ar fi fost un moment bun să mă abțin de la mine un timp.

 

care eu, care tu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *