ce teatru…

am mai văzut. Vreo trei spectacole în ultima lună şi sper să ajung la încă vreo două până o fi gata ianuarie. Îmi pare rău că nu prea avem parte în ultima vreme de echipe venite în deplasare, mai ales că înţeleg că altora li s-a urât cu binele.

Spălătorul de creier

Un spectacol foarte bine jucat de actorii de la Auăleu (Christine Cizmaş, Marian Pîrvulescu, Ioan Codrea), cu o aranjare scenică impresionantă, cu atât mai mult cu cât condiţiile spaţiului de joc sunt o provocare în plus, dar cu un text ce nu m-a încântat pe cât m-aş fi aşteptat. Mesajul din text este prea direct, prea brut prezentat, atâta de direct încât îl şi pierzi pe parcurs. Nu mai vezi  nici copacii, nici pădurea. Poate şi pentru că textul final al piesei este compus din scrieri “răzleţe” ale lui Matei Vişniec – Teatru descompus. Textul a fost salvat, pentru mine, de interpretare şi scenografie.

În aer

Piesa de debut a Alexandrei Maria Pâzgu, câştigătoarea din 2011 a Concursului Naşional de Dramaturgie organizat de Teatrul Naţional din Timişoara. Îţi dai seama imediat că piesa este srisă de o autoare tânără, “preocupările” fiind specifice celor născuţi în anii 80. Regăseşti melodii şi trimiteri la elemente specifice copilăriilor întâmplate în anii 90, plus un umor moderat în recapitularea fascinaţiei generaţiei noastre pentru Germania şi dulciurile ei. Spectacolul este bine jucat şi bine pus în scenă, de o manieră destul de minimalistă, decorurile sau costumele grandioase nefiind necesare. Din păcate, la premieră nu au fost foarte mulţi spectatori, şi chiar şi cei care au fost au părut destul de apatici. Nu cred că piesa poate impresiona alt public decât cel din aceeaşi generaţie cu autoarea, dar cum la Timişoara merg mulţi tineri la teatru, nu cred că este în pericol de a se juca cu sala goală. Sunt foarte curios să văd spectacole ale unor piese viitoare scrise de Alexandra Pâzgu, am un feeling că vor fi foarte bune.

The Full Monty

Nu vă spun povestea, ar trebui să o ştiţi deja (dacă nu, o găsiţi la link-ul de mai sus). Un spectacol complet, cu muzică bine aranjată şi bine interpretată (David Crescenzi), cu interpretare bună şi foarte bună , cu o regie bună a lui Răzvan Mazilu şi cu decoruri cum nu am mai văzut la naţionalul din Timişoara. Este spectacolul vedetă al stagiunii, pe care trebuie să mergeţi să-l vedeţi,  pentru că este musical (deci pasăre rară pe la noi), pentru că are de toate şi pentru că timp de trei ore (da, e cu pauză) eşti prins în povestea cântată a oţelarilor-stripperi din Buffalo.

Alte texte

• Eu cu cine votez?
• TESZT 2012
• Oameni, profesii, destine