Adrian Orza o tot dă că e succesor al lui Ciuhandu şi continuator al nimicului care se întâmplă de câţiva ani buni. În locul lui aş fi făcut afişe electorale pe care aş fi scris atât: promit să-l dau afară pe Cojocari. Ar fi suficient.

Nicolae Robu are foarte multe afişe din care ne zâmbeşte academic, dar se vopseşte pe păr. Nu pot vota un bărbat care se vopseşte pe păr.

Ioan Gârboni e cel care a îmbrăţişat-o pe aia cu timişorenii sunt un popor ales, huo miticii şi alte mizerii d’astea ordinare care ne întorc cu 100 de ani în urmă. Trebuia să fie şi unul d’ăsta.

Grigore Trif e în PRM. Nu pot vota un om care îl acceptă ca şef pe Vadim.

Gheorghe Nodiţi. Cine?

Ion Raducanu. Care ne propune un plan, care este o revoluţie, care reprezintă o armă, care se găseşte pe interneţi şi despre care o să aflăm noi cândva. Aaaa, ok.

Deci?

Şi acum că am terminat cu poantele gen Monica Columbeanu (lungi şi slabe), vă anunţ oficial şi la modul cel mai serios, că sâmbătă, 19 mai, începe TESZT 2012, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Timişoara. Vă las şi programul, că poate vreţi să ştiţi la ce mergeţi, nu de alta.

Pe văzute şi încercate vă pot recomanda să ajungeţi la Ferma Animalelor, a celor de la Auăleu, spectacol care nu apare pe program, dar înţeleg (pe surse) că face parte din festival. Pe nevăzute şi neîncercate vă recomand să mergeţi la orice altă piesă, pentru că e bine să profitaţi de ocaziile de a vedea spectacole ale unor teatre din alte oraşe, pentru că experienţa unor piese jucate într-o altă limbă este cel puţin interesantă, başca nu vă judecă nimeni la final dacă n-aţi înţeles nimic şi pentru că la acest festival se referea Mihai Răzvan Ungureanu când a spus “fiţi ungurenii mei!” – că nu văd la ce altceva.

Până data viitoare, un sincer Kurtos kolac.

Nicicând nu am văzut ca în topurile de încredere să apară instituţiile de învăţământ superior. Cu toate acestea, în desele-mi peregrinări întru propăşire imobiliară, atunci când îi întreb pe proprietarii apartamentelor cum sunt vecinii, 99,99% dintre ei îmi spun că vecinii sunt foarte buni, întărind imediat cu argumentul suprem: profesori universitari.

Unde profesori universitari este spus pe un fond plin de respect, cu tonul vocii coborât, trunchiul aplecat uşor într-o plecăciune discretă  şi ochii brusc umeziţi. Profesor universitar este nu numai un titlu academic dătător de mărire salarială şi catedră proprie, ci şi un titlu pe scara blocului. Să ai vecini profesori universitari, este mai important decât să ai faianţă în baie sau termopane la balcon. Ridică zona, ridică blocul şi, spre mirarea evaluatorilor imobiliari, preţul. În blocurile cu profesori universitari, copiii cresc mai deştepţi, mai sănătoşi şi, în loc să bată mingea sub geamul vecinilor, joacă şah la umbră.

Serios vă spun că sunt pline blocurile din Timişoara de profesori universitari. Cam toate blocurile din zona centrală cu apartamente ce se încadrează la prima casă au câte un şef de catedră pe scară. Nu tu medici, nu tu preoţi, nu tu vreun maior în rezervă sau un pianist nebun, numai doctori honoris causa aspirând de acum nu la lucrări ştiinţifice de renume mondial, ci la covoarele Ikea. Ciudat este că cei care vând apartamentele, în general, nu par a avea mai mult de opt clase. Şi atunci nu poţi să nu te întrebi cum de au ajuns într-o companie atât de selectă. Or fi copiat la examenul de vânzare-cumpărare? Or fi intrat pe locurile cu taxă?

Şi hai să ne gândim puţin, ce nevoie reală avem să ajungem în zona centrală cu maşina? Infrastuctura accesului auto se poate regândi, o centura ocolitoare fiind mai mult decât utilă şi necesară, parcările la accesul în zona centrală şi un transport public regândit (inclusiv pe apă) ar putea să îndepărteze orice probleme ale măsurii care ţin de acces şi deplasare în zonă.

Propunerea asta s-ar putea să fie naivă, proastă, costisitoare, etc, dar cu siguranţă este una care cere deschidere, viziune şi muncă pentru a fi pusă în practică. Şi să nu uităm că: If you build it, they will come.

Timişoara nu mai uimeşte pe nimeni demult şi nici nu prea are cu să iasă în faţă. Premierele nu ne aparţin nouă, nici ca generaţie, nici ca naţie. O astfel de măsură ne-ar pune pe harta de interes a multor oameni şi multor companii.

*Prin zonă centrală nu mă refer la P-ţa Unirii şi străduţele din jurul ei, ci la toată zona Cetate şi, eventual, Bălcescu, Traian, etc, cam tot ce înseamnă zonă veche a Timişoarei.

Aflăm ce rezoluţie are camera foto de pe noul telefon htc, pe la ce partide a trecut politicianul X de-a lungul carierei sau ce-i mai place fastfood-ul nu ştiu cărei vedete.

Însă în tot mănunchiul ăsta de informaţii inutile există o regină, încoronată de frecvenţa cu care ne este transmisă şi de importanţa care îi este acordată de toată lumea: informaţia cu privire la frontul atmosferic.

Cu toţii ne uităm la meteo, că vrem să ştim dacă plouă şi câte grade vor fi. Dar până să ajungi la informaţiile de care ai nevoie, Busu îţi va povesti puţin despre frontul atmosferic şi masa de aer cald ce vine dinspre Africa. De ce, când spaţiul pe Tv este atât de scump? De ce, când 99,99(9)% dintre cei care se uită la meteo nu vor decât să ştie dacă îşi iau umbrela la ei ori ba? De ce, Busu, de ce?

Cine vrea să ştie cum s-a format „masa de aer rece ce traversează toată emisfera sudică şi ajunge şi la noi în cursul zilei de joi”? Neti?

Şi cu toate astea, să te pună dracu’ să scoţi vreun sunet în timpul rubricii meteo în orice casă din România, că ce şşş-uri îţi iei… Ba chiar şi la reluare, că dacă s-a oprit ploaia între timp?

Şi dacă tot m-am plimbat săptămâna trecută, şi dacă tot am ajuns şi prin capitală, am intrat şi până la muzeul Antipa, să mă reculeg la moaştele pitigoilor de stepa. Şi ce găsesc colo? Bilete ce se pot plăti cu cardul, muzeul complet renovat, touchscreen-uri cu informaţii despre pupăză, magazin de suveniruri şi chiar cafe Antipa. Uimirea nu mi se mai ştergea  de pe faţă, asemeni doamnelor care ieşeau din sala Terente. Dar apoi am dat de ceilalţi vizitatori, iar unii dintre ei folosiseră la fel de mult săpun şi deodorant ca acvila ţipătoare mare (Aquila clanga), al cărei habitat obişnuit este reprezentat de zonele împădurite.

Şi atunci, în timp ce meditam la firea omului şi coada impresionantă de la nou deschisul Subway, mi-am dat seama că există un singur vinovat pentru că oamenii transpiră şi nu se spală: guvernul! Păi cine a înlocuit vagoanele vechi şi mirositoare cu unele noi şi curate? Cine a renovat muzeul Antipa şi a făcut să dispară mirosul de igrasie care acoperea transpiraţia vizitatorilor? Ce vină au oamenii că sunt luaţi prin suprindere cu astfel de schimbări şi ajung să pută nevinovaţi într-un mediu care până mai ieri le asigura acoperirea perfectă?

Dar de trebuit, trebuie, că nu pot să nu vă recomand piesa asta, nu pot să nu vă spun cât de frumos joacă Oana Pellea şi Marius Manole şi nu pot să nu vă spun cum am descoperit-o pe Cristina Cassian (Bacon), cea care ajut mult la înlocuitul plânsului cu râsul în spectacolul ăsta.

sursa foto

Oscar spune la un moment dat în piesă că trebuie să privim lumea în fiecare zi de parcă am vedea-o pentru prima dată. Şi mi-a plăcut tare mult replica asta. Mult mai mult decât ideea care spune că trebuie trăită fiecare zi ca şi cînd ar fi ultima. Când am ieşit de la spectacol ploua, nu aveam umbrelă şi pentru prima dată după mult timp nu m-a deranjat să mă ude ploaia. Ne-am luat câte o îngheţată şi am pornit spre casă mâcând îngheţată în timp ce ploaia ne făcea leoarcă. Penibil, din nou, nu? Probabil, dar mi-aş fi dorit să nu se mai termine drumul ăla spre casă. Nici ploaia. Nici, mai ales, îngheţata.

După ce vezi spectacolul ăsta vrei să fii mai bun.

]]> http://boghi.ro/toti-ar-trebui-sa-avem-o-tanti-roz/feed/ 2 http://boghi.ro/tutorial-ce-dracu-sa-mai-faci-pe-facebook/ http://boghi.ro/tutorial-ce-dracu-sa-mai-faci-pe-facebook/#comments Tue, 24 Apr 2012 05:00:33 +0000 boghi http://boghi.ro/?p=3966 Dimineaţa: poză  şi mesaj ce au legătură cu cafeaua. Ceva de genul că dimineţile sunt grele şi ne poţi fără cafea, etc, sigur se vor găsi câţiva care să-ţi răspundă cu râvnitul “true”. Dacă e luni dimineaţa, vezi că există unele poze cu mesaje individualizate pentru ziua de luni. Profită!

Amiaza: aici poţi să bagi un status cu cât ai muncit deja şi cum e abia amiază şi cît mai ai şi alte d’astea. Sigur se vor găsi alţii la fel de ocupaţi ca tine care stau pe facebook şi care-ţi vor da like.

Seara: dacă mergi la bere dai check in, zici cu cine mai eşti şi pui o poză blurată cu halba şi pachetul de ţigări. Dacă stai acasă, vezi ce se întâmplă prin oraş şi întreabă-te public dacă să mergi acolo. Sigur se mai găseşte cineva care n-are chef să iasă din casă să-ţi spună că vă vedeţi acolo.

În orice alt moment al zilei: dacă ai un copil, pune poze cu el. Dacă n-ai copil, dar ai un nepot, pune poze cu el. Dacă n-ai copil sau nepot, dă share la cine are.

Bonus: ce faci când eşti invitat la un eveniment? Dacă vezi că mai sunt invitaţi încă 3598 de oameni şi nu poţi să ajungi sau nu eşti sigur, scrie pe wall-ul evenimentului că le mulţumeşti pentru invitaţie, dar nu poţi să ajungi pentru că trebuie să te duci să-l ajuţi pe unchiu’ de la Piteşti să-şi repare şareta. Şi mai zi-le că tare ai fi vrut să fii în oraş şi că next time sigur ajungi.

Şi asta pentru că prea purii locuitori ai oraşului meu şi ai zonelor amintite mai sus, consideră că aducerea lor de către barză pe aceste coclauri îi face la fel de speciali ca nemţii şi ungurii ce au făcut din oraşul ăsta (şi din Ardeal) motivul mândriei noastre (nejustificate) de astăzi.

Ceea ce nu înţeleg aceşti timişoreni adevăraţi, fini cunoscători ai culturii locale de floarea soarelui vândută la pungă pe stadion, este că tocmai spiritul de toleranţă şi comuniune paşnică a diverselor categorii sociale şi etnice face din Timişoara un loc special.

Sper ca într-o zi soarta să le hărăzească acestor patrioţi locali o noră din Banat, care să fie foarte harnică şi curată şi care să le servească în fiecare seară la cină nişte răbdări prăjite, cum numai bănăţenii darnici ştiu s-o facă.