Învăţăturile unui om de succes către fiul său

Dragul meu băiat
Îţi mai repet o dată,
Nimic nu te leagă,
Ca nodul de cravată.

Un nod foarte simplu,
Dar greu de deschis,
Prins în trei bucle,
Şi un compromis.

Înveţi să-l faci singur,
Te lauzi apoi,
Odată făcut însă,
Ai vrea să-l jupoi.

E nodul ce leagă,
Fără să ştii,
Poarta pe care
Am ieşit copii.

La fel şi stiloul, asemeni sacoul,
O geantă de piele, nădragi cu bretele,
Birou cu vedere spre marea avere,
Pe care o vei strânge, de nu te vei plânge.

Aşa că-ţi repet, dar, vai, fii discret,
Să te legi de-o fată, nu de o cravată,
Lumea să o vezi, nu s-o abuzezi,
Fii vizionar, nu milionar.

One Response to “Învăţăturile unui om de succes către fiul său”

  1. Fata Moşului « Ioan Usca  on January 29th, 2012

    [...] ziua de naştere în lipsuri: Adrian Voicu, Anacondele, Ana Veronica, Androxa, Artistu, Bianca Rus, Boghi, Carmen, Cella,  Cleo, Cosmin Ştefănescu, Dana Pătrănoiu, Daurel, Ela Roseni, Elisa, Fewstuff, [...]


Leave a Reply