Librăria

După ce-i trase o coadă de mătură pe spinare, Domenick sări de pe stiva de clasici francezi direct în uşa ce dădea în fondamenta Vechio. Uşa se deschise şi Domenick fugi afară, în timp ce Baldassare (de la băcănie) intra la ora şase fix, ca în fiecare dimineaţă, să împartă cu  Amadore o ceaşcă de cafea şi posibilele înţelesuri ale visului avut în noaptea aceea. Baltassare visa în fiecare noapte, asemeni oricărui alt om, însă nu asemeni oricărui alt om în fiecare dimineaţă îşi aducea aminte ce a visat.

Câtă vreme băcanul îi povestea visul şi ce credea că ar putea însemna, Amadore mai împrăştia din praful aşezat pe cărţi, mai repatria câte un englez rătăcit de clienţi în teritoriul spaniolilor sau mai verifica stabilitatea gondolei aflate în mijlocul primei încăperi. Amadore fusese gondolier, meserie la care visase încă din copilărie, până în ziua când a văzut locul în care acum îşi vindea cărţile. A investit toţi banii strânşi în anii cât a stat pe canale şi şi-a păstrat şi gondola, gândind că este un bun mijloc de a atrage clienţii.

***

Pe lângă Domenick, librăria mai era casă pentru încă cinci pisici: două Maria, un Bartolomeo, Domenick junior şi Signore Bonaventura – veteranul stabilimentului.  Prima încăpere găzduia în partea din faţă spanioli, portughezi şi francezi, iar în spate englezi, germani şi alte popoare, cea de-a doua încăpere fiind  teritoriu exclusiv italian, inviolabil de alte seminţii. Intrarea era flancată de două tablouri 3D, mândria lui Amadore, atent să atragă atenţia fiecărui client ce intra asupra efectului dat de cele două lucrări. O linie formată din tălpi de culoare albastră, lipite neglijent pe podea îţi stabilea traseul librăriei, aşa cum l-a gândit Amadore în urmă cu mai bine de cincisprezece ani, când a deschis librăria. Cărţile, majoritatea vechi, erau aranjate într-un echilibru fragil unele peste altele, formând stive ce aduceau cu celebrul turn înclinat din Pisa. De la cărţi de colorat şi până la opere complete ale filozofilor germani, de la poezie greacă până la bazele ingineriei în poloneză, aveai şanse să găseşti orice în librăria lui Amadore.

Ignorând deopotrivă normele Uniunii europene şi sfaturile medicilor, librarul îşi întâmpina clienţii cu câte un Rothmans aprins şi un zâmbet sincer, le arăta tablourile şi îi îndemna să urmeze linia paşilor albaştri. “Francese? No? Poi inglese”, încerca să ghicească naţionalitatea fiecărui client, pentru ca mai apoi să-l ghideze către secţiunea potrivită. Din când în când mai schimba câteva cuvinte cu muşterii ai librăriei, clienţi zilnici ce încă nu reuşiseră să descopere toate minunăţiile ce se ascundeau sub praf sau sub somnorosul Signore Bonaventura.

“Avete visto la gondola?” avea grijă să atragă atenţia câte unui client care scăpa din vedere piesa centrală a designului de interior gândit de Amadore. “Autentico, e?!” Cărţile nu aveau un preţ stabilit dinainte, librarul punând preţul pe loc uitându-se atent la cel care dorea să cumpere. Dacă nu reuşea să vadă mulţumire pe faţa clientului când îi spunea preţul, avea grijă să adauge imediat “Ma per voi, una riduzione del 20%! Discount! Discount!” – încerca să-i lămurească.

La ora prânzului, primele care aveau parte de mâncare erau pisicile, abia apoi Amadore îşi încălzea şi lui ceva, având grijă să nu uite şi de-un pahar de vin roşu. Dacă vreun client obişnuit se nimerea prin preajma îl cinstea mai întâi pe acesta; nu-i plăcea să mănânce singur.

În ciuda numelui său, nu avusese parte de iubiri demne de a fi menţionate, singura femeie care-l iubise cu adevarat fiind obligată de părinţi să se mărite cu un profesor din Padova. De ani de zile însă, visa la momentul când îşi va lua inima în dinţi şi-i va mărturisi Bertinei – agentul poştal, dragostea lui cuminte. Bertina îl vizita zilnic, că avea sau nu ceva pentru el. Câteodată se oprea să mai cumpere  o carte pentru copiii surorii sale, altădată pentru a afla părerea lui Amadore despre o nouă măsura a guvernului sau pentru a-l atenţiona că s-au anunţat ploi pe seară şi ar face bine să-şi pregătească spatele librăriei, aflată în vecinătatea canalului  paralel cu fondamenta Vechio.

***

După ce Baltassare îşi bău cafea, după ce clienţi văzură tablourile de la intrare, urmară linia de paşi albaştri şi, unii,  cumpărară cărţi, după ce  şase pisici primiră de mâncare, Amadore, supărat că Bertina nu trecuse pe la el în acea zi, închise librăria şi se puse pe marginea canalului ce trecea prin spatele clădirii lui pentru a privi cuplurile ce-şi făceau poze în timpul plimbărilor cu gondolele.

Se gândi că Bertina renunţă să-l mai viziteze, descurajată probabil de lipsa oricărei iniţiative din partea lui. Închise uşa din spate, păşi în prima încăpere şi ochii îi picară pe gondola lui transformată în bibliotecă. Oftă adânc şi începu să aranjeze cărţile una câte una.

***

Ar trebui să mai ştiţi un lucru despre librarul nostru înainte de a încheia relatarea: Amadore nu a ţinut librăria închisă nici măcar o dată în cei cincisprezece ani. Până în dimineaţa următoarei zile, când Baltassare, venit să bea cafea şi să-şi povestească visul, a găsit uşa închisă. Convins fiind că lui Amadore i se întâmplase ceva rău a început să strige şi să lovească cu pumnii în uşă. Vecinii deja apăruţi pe la ferestre, înţelegând de ce făcea Baltassare scandal la o asemnea oră, îl îndemnară să spargă uşa librăriei.

Domenick o şterse printre picioarele băcanului, rămas încremenit în prag cu uşa abia mai ţinându-se în balamaua de jos. Privea fără să înţeleaga podeaua încăperii, unde stăteau aruncate mii de cărţi ce până ieri umpleau gondola lui Amadore.

***

“Guarda Bertina, passiamo sotto il ponte di Rialto. Si dice che chi baciare sotto il ponte, stare insieme per tutta la vita.”

“Per noi tutta la vita non significa molto, siamo già vecchi, Amadore”

Alte texte

• Eu cu cine votez?
• TESZT 2012
• Oameni, profesii, destine