Şi când vine… te apucă. Îţi dai seama că vremea trece mult mai repede decât trecea cândva, că ai fi putut face mai multe, că ai fi putut să ştii mai multe. Dar nu, ai ales să bei cafea două ore pe zi şi să meditezi asupra lipsei de profesionalism cu care a fost zugrăvit tavanul. Şi atunci te deştepţi şi-ţi zici că asta se va schimba, că a venit momentul să investeşti în tine.
Cum duminica obişnuiesc să “gonesc pe şosele” cu viteze ameţitoare, luându-mă la întrecere cu ceilalţi doi “participanţi la trafic” din oraş şi cu baptiştii care ies de la biserică, am fost suprins ieri când ajuns pe unul dintre principalele bulervade ale oraşului, găsesc acolo coloană de maşini. Cum era prea devreme pentru începerea protestelor spontane programate pentru orele 18, m-am gândit că trebuie să existe o altă cauză. Şi exista: crăpase un bulibaşă.
Pentru că tot trăim zile agitate, poate se va dovedi a fi la îndemână. Regia Guy Ritchie.
via Lia
Sau în original – O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri. Dar pentru că publicul ţintă sunt tinerii, cred că titlul meu este, dacă nu mai bun, cel puţin mai lămuritor. Poate vă întrebaţi de ce aş vrea să scriu despre o carte best-seller în România şi încă la ani buni de la apariţie. Păi tocmai d’aia, e imposibil să nu se găsească unii care să caute pe google despre cartea aia pe care o au în bibliotecă de atâţia ani şi arată altfel decât alea de la Adevărul.
Îmi place cum multă lume vorbeşte despre ce se întâmplă pe facebook şi afişează mina de oameni mari. Văd vedete necunoscute mie, dar cu ţâţe urmăribile, pe la Capatos prin emisiune cum urlă că cineva a pus sau a zis pe facebook. De fapt nu le văd, că nu mă uit, dar dacă m-aş uita, le-aş vedea. Dar, na, nu mă uit.
Cocoşat de-un monitor,
Ce nici nu l-am luat în braţe,
Mă întreb contemplator,
Dacă ce fac îmi mai place.
Sugrumat de o cravată,
Ancorat între bretele,
De la nouă pân’la cinci,
Zilnic sunt opt ceasuri rele,
Şi uitându-mă la cifre,
Sprijinindu-mă în cot,
Mă-ntreb cum de sunt contabil,
Când eu mă visam pilot?
A fost odată cum clar nu va mai fi niciodată, un client care mă duceam la magazinul din colţ, ABC IMPEX SRL. Şi luam d’ale gurii, d’ale curului, d’ale plămânului, etc, zâmbind regulamentar la tanti patroana şi salutând cu un respectuos “s’trăiţi”, patronul. Pâinea, odată ca-ntodeauna, nu era proaspătă, mezeluri nu găseai, napolitanele JOE erau de pe vremea când încă nu le preluaseră Nestle, iar sticla de cola era d’aia vintage, de colecţie, şi la fel erau şi bulele din ea.
am mai văzut. Vreo trei spectacole în ultima lună şi sper să ajung la încă vreo două până o fi gata ianuarie. Îmi pare rău că nu prea avem parte în ultima vreme de echipe venite în deplasare, mai ales că înţeleg că altora li s-a urât cu binele.
Dacă este să ne luăm după numărul ştirilor din ziare şi de la tv care anunţă câte o sinucidere, comparativ cu, de exemplu, numărul celor care anunţă apariţia unui volum de poezii, am putea spun că românul s-a născut sinucigaş, nu poet. Spânzurat în podul casei, împuşcat în cap cu arma din dotare, căzut de la etajul şase al blocului în care locuia şi lista de metode continuă cu toate celelalte câte s-au văzut în filme sau citit prin cărţi. În fiecare zi oameni se sinucid, la fel cum în fiecare zi se nasc.
Am tot văzut liste cu argumente pro ereader, iar de cealaltă parte, cartea în format clasic este susţinută doar de argumente în care sunt invocate emoţia alegerii de pe raftul librăriei, mirosul hârtiei şi altele la fel de interesante pentru grupul ascultătorilor de radio guerrilla.
Pentru că trăim în capitalism şi cartea a devenit demult o marfă, trebuie abordată chestiunea dintr-o perspectivă pragmatică. Şi pentru că sunt cârcotaş din naştere (când am ieşit l-am întrebat pe doctor dacă trebuie tăiat cordonul ombilical musai cu foarfeca), vreau să demontez toate argumentele pro ereader.
If you enjoyed the post, make sure you subscribe to the RSS feed.
© 2008 TypeBased. All Rights Reserved.
Powered by WordPress. Design by 
Recent Comments