Oful unui Mudblood

De la Jean de La Fontaine şi până la Jean de la Craiova, oamenii au simţit nevoia să-şi facă ştiută aparteneţa la o anumită zonă geografică. Sau nu, depinde pe unde i–a purtat soarta sau admiterea pe dosar la facultate. Dacă te nimereşti prin Timişoara, de exemplu şi eşti venit din Oltenia, tot de exemplu, vei afla repede de la nişte arieni locali cum că viaţa nu ţi-a făcut tocmai un serviciu şi că tu cu toţi ai tăi (da, toţi oltenii sunt ai tăi) sunteţi leneşi şi nespălaţi. Dacă te tragi din Ştefan cel Mare, eşti beţiv la fel ca stră-stră-[stră]-străbunică-tu’ Ştefan. Şi tot aşa, indiferent de unde ai veni, mai puţin dacă eşti din judeţele învecinate sau din sfântul Ardeal.

Şi asta pentru că prea purii locuitori ai oraşului meu şi ai zonelor amintite mai sus, consideră că aducerea lor de către barză pe aceste coclauri îi face la fel de speciali ca nemţii şi ungurii ce au făcut din oraşul ăsta (şi din Ardeal) motivul mândriei noastre (nejustificate) de astăzi.

Ceea ce nu înţeleg aceşti timişoreni adevăraţi, fini cunoscători ai culturii locale de floarea soarelui vândută la pungă pe stadion, este că tocmai spiritul de toleranţă şi comuniune paşnică a diverselor categorii sociale şi etnice face din Timişoara un loc special.

Sper ca într-o zi soarta să le hărăzească acestor patrioţi locali o noră din Banat, care să fie foarte harnică şi curată şi care să le servească în fiecare seară la cină nişte răbdări prăjite, cum numai bănăţenii darnici ştiu s-o facă.

Biblia scoasă de Adevărul, atacată şi de Academie

După ce BOR a atras atenţia enoriaşilor ortodocşi că biblia scoasă de ziarul Adevărul nu este ortodoxă, o nouă lovitură vine din partea Academiei Române, care atrage atenţia că aceasta nu este nici ortoepică. Cele două instituţii au făcut front comun întru înfierarea acestei apariţii editoriale, în realitate reprezentanţii lor fiind deranjaţi de faptul că ziarul a suspendat săptămâna aceasta apariţia titlurilor din colecţia de cărţi bibelou, când ar fi fost programată să apară ultima carte din seria Winnetou.

Ziarul a reuşit să atragă şi antipatia tuturor partidelor politice de pe la noi, alegând pentru copertă culoarea albastră şi simbolul crucii. Se pare că unii membri ai partidului de la putere au fost profund dezamăgiţi că nu s-a mers pe culoarea portocalie, dar mai ales pentru că s-a ales un simbol neutru, cum este crucea, când se putea pune pe copertă un trandafir. Sau chiar trei, au completat unii colegi de-ai lui cu planuri de viitor ceva mai concrete.

Întrebaţi ce părere au despre tot acest scandal, nişte români care n-aveau treabă prin oraş, au declarat că singura problemă reală cu biblia de la Adevărul este grosimea şi că ar fi preferat-o mai subţire. Unul dintre cei intervievaţi a adăugat că are unele dubii dacă această apariţie editorială chiar e de post, cum se spune.

Cel mai

Bun, important, mare, celebru. Orice pârţ ai face pe lumea asta trebuie să-l autointitulezi cel mai cumva. Vreau să văd şi eu o descriere de ceva, orice, care să nu conţină superlative ieşite din gura organizatorilor. De ce nu putem să-i lăsăm pe alţii să ne bată pe umăr şi să ne spună că am făcut o treabă ok? De ce trebuie să le spunem celor pe care i-am vrea prezenţi la evenimentul nostru că îi ăl mai? Dacă chiar e ăl mai, ei nu ştiu?

Este o dovadă de neam prost să te lauzi singur. Oricât de mult şi de convingător ai face-o, dacă nu eşti grozav lumea va observa. Dacă eşti grozav, ai răbdare şi lasă-i pe alţii să te ridice în slăvi.

La fel de ridicol este să foloseşti un superlativ adevărat, dar lipsit de importanţă. De exemplu, eu sunt cel mai important şi cel mai citit blogger din tot neamul meu pe linie paternă şi maternă. Iar chestia asta mă ajută la fel de mult ca vizita prinţului Harry în România.

Schimbarea în bine

Oricât de supăraţi am fi pe ţara asta şi oamenii care locuim în ea, încet, poate prea încet, lucrurile se schimbă în bine şi la noi. Ieri am fost să-mi reînnoiesc buletinul. Şi am plecat încolo ca orice blogger avid de materie primă pentru blog, imaginându-mi cum voi caricaturiza personajele instituţiei şi cum vor cădea sub năpraznicul meu condei metehnele sistemului.

Dar nu e cazul. Dacă acum un an se stătea o zi întreagă la buletine, acum durează 20 de minute. Cu tot cu aşteptatul după cei care n-au înţeles că merge repede şi apelează la câte un vecin tablagiu să-i bage peste rând. Noul sediu din Timişoara (în spate la Poşta mare) e curat, aerisit şi bine organizat. Sunt şase birouri de preluări acte şi nici la eliberări n-am văzut pe nimeni să aştepte.

Sunt dintre cei care nu poartă buletinul la ei de frică să nu-l piardă. Pentru mine obţinerea buletinului reprezenta un bastion al birocraţiei şi proastei organizări a sistemului public. Dacă a căzut acest bastion, am toate motivele să cred că lucrurile se schimbă în bine. GG România

Incredibil! Vezi aici cu ce a şocat Realitatea.net juriul premiilor Pulitzer

În urma unei investigaţii jurnalistice de mare anvergură, jurnaliştii de la Realitatea.net au deconspirat tenebroasele dedesubturi ale televiziunilor din România. Astfel, aflăm din articolul realitatea.net, că Andreea Esca şi Crina Abrudan au purtat aceeaşi bluză în seara de 3 aprilie 2012. Se pare că publicarea articolului a zguduit din temelii cele două imperii media, la etajele superioare ale clădirii din Pache Protopopescu auzindu-se încă de dimineaţa poc-poc, semn că au început să cadă capete.

Surse din interiorul giganţilor media susţin că acest caz demascat de realitatea.net este doar vârful aisbergului, tenebroasele rădăcini ale prostului obicei de a nu verifica ce bluză poartă restul lumii se întind la toate nivelurile.

Se întâmplă mai rar pe sticlă, dar în spatele camerei astfel de lucruri sunt frecvente. Avem două colege care mai tot timpul vin îmbrăcate la fel, scuzându-se că sunt gemene. Başca femeile de serviciu din instuţie, care posedă toate  un anumit tricou de la H&M

ne-a declarat o colaboratoare a unuia dintre cele două posturi.

Pare-se că incidentul nu a trecut neobservat de către CNA, care s-a auto-sesizat cu privire la grava abatere, dar nici de către juriul premiilor pulitzer, care nu au putut ignora reuşita jurnaliştilor români de la Realitatea, schimbând, pentru prima dată în istoria premiilor, câştigătorul deja anunţat al distincţiei.

via Florin

PS: textul este un pamflet şi trebuie trata la fel ca ştirea ce l-a generat.

Lectură! Lectură mai avem!

1) Aveţi şi voi internet, deci probabil că aţi aflat de lansarea revistei de povestiri. Dacă nu aţi aflat, înseamnă că nu aţi citit textul ăsta de la început. Revista e chiar faină, ca realizare grafică şi conţinut, iar în Timişoara se găseşte la librăriile Humanitas şi Cartea de nisip.  Costă 10 lei. Scriitorii wanna be pot trimite şi ei propuneri de poveşti până pe data de 1 a fiecărei luni şi, dacă povestea lor e ok, ar putea fi publicată. Eu am trimis, dar n-o fost ok. De unde înţelegem că dacă laud revista după ce mi-au zis  să nu mă las încă de muncă, chiar e ok şi merită încercată de vă place să citiţi povestiri scurte şi foarte scurte. Pun şi o imagine, să arate mai colorat.

2) Fidel principiului că răul şi extracţia de aur cu cianuri se propagă singure, dar lectura trebuie promovată, vă anunţ că azi şi numai azi pe all.ro găsiţi totul la jumate. Preţurile, adică, deoarece cărţile (bănuiesc) le primiţi întregi.  Eu vă pot recomanda de la ei Întoarcerea, Viorel Zaicu şi Nepovestitele trăiri ale templierilor români, Adrian Voicu. Dar voi puteţi să vă aruncaţi şi la altele, că ce e viaţa fără risc? Mai pun o imagine, că cine ştie când mai am ocazia.

Ziua în care am făcut 30

A început bine, cu un cadou nesperat din partea RDS: un modem nou, mai rapid, mai bun. Concluzia: după ce au schimbat modemul şi mi-au arătat că merge, ioc net. Trăiască Murphy. Altfel, sunt convins că, dacă ar fi mers, modemul nou ar fi fost mult mai rapid. Aşa că m-am pus să citesc Jurnalul Oanei Pellea. Cartea asta ar trebui vândută la farmacie, nu doar în librării. Şi vă prindeţi voi ce am vrut să spun cu asta.

Am ieşit şi la plimbare + cafea la terasă (= love), să mai dezmorţesc oasele astea deja vechi. Se pare că mă sărbătoresc în aceeaşi zi în care a început săptămâna de şcoală altfel. Copiii mici se plimbau cu doamna pe la muzee, copiii mari se plimbau cu domnişoarele pe la kfc. Îi înţeleg şi pe unii şi pe alţii.

Dora mă întreba într-un mesaj pe facebook dacă e adevărat ce se spune, cum că la 30 de ani devii mai deştept. Normal! Am simţit ceva încă de aseară, dar am zis să nu mă bucur degeabă, să mai aştept. Azi dimineaţă a fost clar: m-am trezit genial. Ba s-ar putea chiar să-i mai dau o şansă tablei înmulţirii. 8×8… 64? Nu i-am răspuns aşa Dorei, că am zis să ţin poanta cu tabla înmulţirii pentru blog (ştiam că n-o să îmi vină alta mai bună). A, da, a venit şi netul între timp şi am putut să văd câte LMA-uri am strâns pe facebook. Mă declar mulţumit.

Spre seară am zis că ar fi cazul să fac ceva memorabil, să nu las momentul ăsta de cumpănă să treacă aşa, ca la un scor de neprezentare. Şi am făcut o varză. A ieşit ok. Din chestia asta m-am ales şi cu revelaţia zilei: bărbatul după 30 chiar e ca vinul: face mâncarea bună. Sau aia era cola? În sfârşit, bărbatul după 30 e ca vinul sau cola.

Noi vrem pământ

Atât! Ce e sub pământ nu prea ne interesează. Petrol, aur, cupru? Ia mai lăsaţi-ne cu tabloul lui Mendeleev, că nu suntem la chimie. Domnul prim-ministru, om şcolit la Oxford, a făcut, în sfârşit, un gest salutar. A dat un asemenea semnal investitorilor străini, încât a reuşit să privatizeze nesperat de bine o societate aflată în faliment. Ca să-l citez pe salutarul premier, ne paşte o “febră a freneziei economice”.

Partea cu febra o înţeleg, că altfel n-ai cum să crezi că ai făcut o afacere bună privatizând pe 200 de milioane de Euro resurse de 7,4 MILIARDE de Euro. Dar asta cu frenezia mă consumă de când am auzit-o. Dacă este să ne luăm după sensul termenului, practică atât de îndrăgită de domnul Ungureanu, nu pot să nu-mi imaginez hoarde de investitori într-o stare de excitare excesivă, de pasiune nestăpânită, violentă, care aruncă cu investiţii în noi până ne învineţesc. Şi ca să ne dăm seama de ce frenezie economică ne paşte, este de ajuns să ştim că în ianuarie 2012 am avut 23 de milioane de euro investiţii străine, comparativ cu ianuarie 2011, când am avut 376 de milioane de euro investiţii străine. Dar staţi puţin, staţi că nu-i bine. Păi şi atunci? Să fi folosit MRU în mod greşit termenul sau să nu fi fost chiar atât de salutar? Nici nu ştiu ce e mai grav.

Cert este că, în toată această afacere care va deveni, peste ani, bibliografie obligatorie a oricărei facultăţi de prestigiu, un rol important l-a jucat faptul că a avut loc primăvara, când, aşa cum ştim, apare frunzaverde în prim planul preocupărilor noastre.

Se citeşte puţin, dar prost

Ziarul Financiar a încercat să afle cum stăm la capitolul vânzare de cărţi. Păi cum să stăm, la fel ca la capitolul cumpărare de cărţi. Zic că a încercat, pentru că aflăm, din acelaşi articol, că editurile nu se înghesuie să-şi anunţe vânzările. Piaţa de carte din România se învârte în jurul sumei de 60 de milioane de euro (fără cărţile-bibelou cumpărate cu ziarul). Mi se pare bine, iar existenţa în 2012 a editurilor deja tradiţionale pe piaţă, tinde să-mi dea dreptate. Editurile sunt afaceri, iar afacerile se închid când nu merg.

Comparaţia din articol cu ce se întâmplă în Franţa nu-şi are rostul. Din acelaşi motiv pentru care nu ne mirăm că un intelectual de 100 de ani a citit mai multe cărţi decât unul de 20 de ani. România este cu 80 de ani în urmă, va ajunge şi ea acolo unde este Franţa astăzi. Răbdare şi ciungă, că tutunul face rău.

Dar să ne uităm la imaginea de mai jos şi să vedem ce se citeşte. Căci aici e problema. Nu e relevant că x% citesc, dacă din ăştia x majoritatea citeşte cărţi cu sfaturi despre slăbit şi jurnalul unei vedete TV. Am luat şi eu o dată o carte despre nutriţie. Echilibrează foarte bine raftul dpdv estetic, la capătul celălalt aflându-se un dicţionar oxford, deci o carte la fel de groasă şi neatinsă. Despre gândurile Mihaelei Rădulescu nu vreau să aflu, motiv pentru care nici nu citesc presa tabloidă.  Cartea regală de bucate? Sigur conţine informaţii care ne vor face nişte oameni mai buni şi mai deştepţi. Trăiască maiestatea sa şi să-i fie de bine!

Nu mi se pare dezastruos că românii au cheltuit 60 de milioane de euro pe cărţi într-un an, mi se pare trist că i-au cheltuit pe cărţi de bucate şi, mai apoi, pe cărţi de slăbit.

q&a

În fiecare dimineaţă ne încolonăm frumos pe şosele şi aşteptăm să ne vină rândul la semafor. De ce ? Pentru că ceilalţi s-au trezit să iasă şi ei tocmai atunci.

În fiecare zi întoarcem capul când vedem nesimţire. De ce? Pentru că ne rezervăm dreptul de a fi şi noi nesimţiţi la nevoie.

În fiecare săptămână mor copii cu boli costisitoare. De ce? Pentru că nu sunt ai noştri.

În fiecare lună plătim rata. De ce? Pentru a ne justifica alegerile făcute.

În fiecare an se construiesc biserici şi se dărâmă şcoli. De ce? Pentru că frica de moarte este mai mare decât frica de prostie.