Save boobs!
Fetelor, cucuietelor, am să vă spun ceva şi, se prea poate, unele dintre voi veţi strâmba din nas şi veţi părăsi pagina asta. Dar eu tot o zic: nouă, bărbaţilor, ne plac sânii. Ne plac sânii mari, cei mici, ăia mititei şi cei mărişori. Ne plac cei de cupă A, de cupă B, cupă C, până la cei de cupă mondială. Ne plac ţuguiaţi, ştrengari, chiorâşi, întrebători, ni-i plac şi pace. Chiar dacă nu suntem mari consumatori de fructe, ne plac pere, mere, gutui, pepeni, avocado, căci indiferent de formă, rasă şi culoare, sânii sunt toţi fructului pasiunii.
Şi ca să înţelegeţi cam cât de mult ne plac, aflaţi că-i preferăm unei porţii de pireu cu friptură, unei farfurii cu sarmale sau unei salate de boeuf. La naiba, îi preferăm unei shaorme cu de toate.
Ne plac de când apar ca nişte ghiocei, vestitori ai unei primăveri scurte, de câţiva ani, ne plac când îşi cer drepturile, stând să rupă tricoul de pe voi, ne plac când devin independenţi, eliberaţi în decolteul aplaudat în gând de zeci şi sute de trecători. Vă mai spun doar că ne place să-i privim, să ni-i imaginăm, să-i atingem, să-i strângem şi încă alte câteva treburi. Bănuiesc că şi celor mai ghei dintre noi le plac pectoralii sau sânii de kfc ai partenerului. Dar să revenim.
Acum, că aţi înţeles, sper, cât de mult ne plac sânii, vă rog să aveţi grijă de ei. Mergeţi la control anual, faceţi o ecografie mamară şi protejaţi-vă. Dacă nu de alta, făceţi-o pentru noi.
PS: deşi nu am auzit bărbaţi care să fie daţi pe spate de colul uterin al femeilor, pentru că textul ăsta e inspirat de postul Tomatei, vedeţi la ea de ce ar fi bun şi un Papanicolau.
Alte texte
2 Responses to “Save boobs!”
Leave a Reply




richie on March 7th, 2012
And if they don’t, I’ll save’em
boghi on March 7th, 2012
eroule